Home EVENIMENTE Grevă la Supercom, firmă care ridică gunoaiele în județul Cluj. Țeapa Supercom...

Grevă la Supercom, firmă care ridică gunoaiele în județul Cluj. Țeapa Supercom blocată de doi primari de comune din județul Cluj. Primărița de fier a pus piciorul în prag

0

Muncitorii de la Supercom, firma care a câștigat licitația publică pentru colectarea și depozitarea gunoiului menajer, în tot județul Cluj, au intrat în grevă.

Între timp, în culisele politicii clujene, cu sprijinul pe față al celor de la Consiliul Județean Cluj și de la Asociația ADI Ecometropolitan Cluj, Supercom a vrut o majorare a dublare a tarifelor, la doar trei luni de la intrarea pe piață.

Greva de la Supercom

Oamenii sunt neplătiți cu lunile și au anunțat că nu mai merg la lucru, până când își vor încasa banii.

”Grevă la Supercom azi nu lucrăm! Pentru că nu s-au plătit salariile!”, transmit angajații.

Societatea Supercom este agreată foarte tare, la nivelul Consiliului Județean Cluj și la cel al ADI Ecometropolitan Cluj, asociația care se ocupă de problema gunoiului menajer, acolo unde găsește tot timpul o ușă deschis spre cabinetul demnitarului șef, sau al unui director general.

Dacă nu are alte interese, președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe ar trebui să intervină în acest scandal imens.

Supercom a cerut dublarea tarifelor

De curând la propunerea asociației ADI Ecometropolitan, care gestionează problema gunoiului menajer în județul Cluj, mult prea obedientă în raport cu cei de la Supercom, s-a propus dublarea tarifelor. Acest lucru s-a întâmplat la nici trei luni de la intrarea pe piață a firmei de salubritate.

Singurii care au luat atitudine și s-au opus vehement au fost primarii PSD din Chinteni și Apahida, Lucia Suciu și Grigore Fati. La Apahida, Consiliul Local a respins solicitarea ADI Ecometropolitan de majorare a tarifelor.

”Noi, la Apahida, am respins propunerea de majorare a tarifelor. Așa ceva nici nu poate fi discutat. Au intrat în ianuarie cu un preț, au câștigat o licitație, iar acum vor dublarea tarifelor. Pe lângă faptul că nu e corect ce se întâmplă, Primăria Apahida nu poate face nimic în timpul anului. Ar trebui să trimitem 15.000 de recomandate de primire la cetățeni. Pe noi ne costă opt lei o astfel de scrisoare și mai bine facem ceva pentru comunitate cu acești bani. Sunt oameni care au plătit taxa de salubritate în avans. E timpul să se termine cu aceste șmecherii”, ne-a declarat Grigore Fati.

Primărița de fier din Chinteni a luat atitudine

La Chinteni, lucrurile au stat similar, dar primarul Lucia Suciu a respins categoric orice discuție pe acest subiect.

”Ne-au adunat, în secret, pe toți primarii la o ședință, la ADI Ecometrolitan, unde ni s-a spus că este obligatoriu ca prețul la gunoiul menajer să crească. Așa ceva este inadmisibil. Mi s-a părut ciudat că ne-au informat că discuția va fi fără presă. Am luat cuvântul și am spus că este ilegal ce se întâmplă. Complet ilegal. Nu poți să vii acum, după trei luni de la momentul în care ai intrat pe piață, și să spui că trebuie să mărești tarifele pentru că s-a scumpit carburantul. Ori toată lumea știe că în ultima lună, prețul la pompă a scăzut cu 30 la sută. Tot felul de lucruri ciudate și de combinații suspecte se întâmplă pe acest subiect”, ne-a spus Lucia Suciu.

”Primărița de fier” ne-a mai spus că cei de la Supercom au vrut ca Primăria Chinteni să fie pusă la plată, în locul celor care nu-și plătesc facturile.

”Cu așa ceva nu pot fi de acord. Este doar o relație comercială între Supercom și cetățean. Ce treabă are Primăria Chinteni cu faptul că un terț nu își achită obligațiile?”, a mai spus Lucia Suciu.

ADI Ecometropolitan susține Supercom. Suspect !!!

De exemplu, pentru Apahida, Supercom a intrat pe piață cu un tarif de 490.81 lei/tone de deșeuri biodegradabile. Acum, ADI Ecometropolitan a avizat favorabil majorarea prețului la 732.92 de lei/tonă.

Pentru deșeurile reciclabile, culmea adunate de oameni, și vândut ulterior de Supercom, fără ca o parte din profit să se întoarcă spre comunitate, prețurile ar fi urmat să crească semnificativ, de la 566 de lei/tonă, la 935 de lei/tonă.

După ce Foaia Transilvană a pus întrebări legate de acest subiect, și după ce primărița Lucia Suciu a pus piciorul în prag, pe seama acestui subiect, ADI Ecometropolitan s-a sucit cu 180 de grade, și a renunțat la orice pretenție de majorare a prețurilor.

Poate doar DNA-ul mai poate face curățenie pe acest subiect, deoarece mafia este atât de evidentă, încât nici nu mai trebuie dovedită.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here