Campioana la tenis Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis chiar la Cluj. A spus că tenisul mondial presupune un efort imens, dar corpul ei nu mai răspunde, drept urmare a luat această decizie tristă. Halep s-a retras din tenis.
Halep i-a îndemnat pe toți copiii să facă tenis și să își urmeze visul.
”E un pic greu să vorbesc dar vreau să vă mulțumesc. Acest teren este casa mea și în România mă simt cel mai bine. Au fost multe meciuri pe care le-am jucat cu tot sufletul și le-am câștigat. Au fost și meciuri pe care le-am pierdut dar mereu rămân cele frumoase și cele bune. Energia voastră întotdeauna mi-a umplut sufletul. S-a și văzut astăzi că abia respiram pe teren”, a spus Simona după meci.
La finalul meciului Simona și-a anunțat retragerea din tenis. A ținut să mulțumească familiei, prietenilor și fanilor care au susținut-o.
,,Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să mai ajung unde am fost. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis. Mă bucur că am venit. A fost ultima oară când am jucat”, a mai spus tenismena.
Declarația Simonei pe terenul de tenis, la finalul meciului pierdut în două seturi, scor 1-6 / 1-6, împotriva italiencei Lucia Bronzetti.
„Nu vreau să plâng”
„Sunt o persoană împlinită. Nici nu visam să obțin asta. Familia mea a fost din prima clipă aproape de mine. Fără ei n-aș fi putut să fi ce sunt astăzi. Îi iubesc și le mulțumesc că mă susțin în orice decizie aș lua.Iau decizia cu sufletul împăcat.
Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. Știu ce înseamnă. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis! Cine știe dacă mă voi mai întoarce.
E ultima dată când am jucat aici… nu vreau să plâng”, a transmis Simona Halep, chiar pe terenul de tenis, în fața fanilor.
Ultima conferință de presă a Simonei în calitate de jucătoare profesionistă
Simona Halep a venit în fața jurnaliștilor pentru a susține o conferință de presă la final și a vorbit despre momentul său de retragere. Ea a răspuns tuturor întrebărilor jurnaliștilor prezenți în sala de conferințe a BT Arena, iar la final și-a făcut poze cu ziariștii.
„Ultimii 15 ani au fost în fiecare zi muncă pentru mine și indiferent cum te simți trebuie să tragi de tine la maximum. Poate că viața înseamnă și altceva, asta am înțeles în perioada asta. Și vreau să mă bucur de ceea ce trăiesc acum. Am făcut foarte mult în tenis, sunt împăcate, mulțumită de ceea ce am făcut și consider că e momentul să privesc în altă direcție.
Cele trei persoane sunt, fără dubii, părinții mei și fratele meu, pentru că ei m-au susținut din prima clipă, cu tot ceea ce au avut și tot ceea ce au avut emoțional și sentimental. Nu m-au certat niciodată, nu au fost contra mea niciodată și întotdeauna m-au susținut, indiferent dacă am luat o decizie mai greșită sau nu. Ei au fost necondiționat alături de mine. Și bineînțeles tuturor oamenilor care au făcut parte la această carieră a mea vreau să le mulțumesc, pentru că fiecare a fost important. Nu voi începe să dau nume pentru că sunt destul de mulți, dar un impact mare a avut Darren Cahill pentru că m-a făcut să cred că am capacitatea și intelectuală și fizică să câștig turnee de grand slam. Vreau să îi mulțumesc pentru asta”, a spus Simona, in cadrul conferintei de presa.
Lasă un răspuns