Hoțul care a spart cutia milei din Biserica Sf. Mihail a comis un furt în aceeași noapte dintr-un magazin din centrul Clujului

Posted by

Hoțul de origine brașoveană în vârstă de 41 de ani care a furat suma de 3000 lei din cutia milei din Biserica Sfântul Mihail a declarat că a cheltuit banii pe jocuri de noroc. Acesta a mai comis o faptă în aceeași noapte, dintr-un magazin de pe strada Memorandumului.

Bărbatul a furat 14 perechi de ochelari, prejudiciul fiind de aproximativ 8000 de lei.

Potrivit IPJ Cluj, joi, 1 septembrie a.c., un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Brașov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, cel în cauză fiind cercetat în două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Polițe Cluj-Napoca – Compartimentul Investigații Criminale, aflându-se în continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt din data de 26 august a.c., unde un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Brașov ar fi sustras cutia destinată colectării banilor din biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, au constat că acesta ar mai fi săvârșit o infracțiune de furt la aceeași dată.

Din informațiile și investigațiile efectuate a reieșit faptul că la data de 26 august a.c., în intervalul orar 01.50 – 02.45, cel în cauză ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale de pe strada Memorandumului, din Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras 14 perechi de ochelari, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 8.000 de lei.

Astfel, la data de 31 august a.c., în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 1 septembrie a.c. a fost prezentat magistraților Judecătoriei Cluj-Napoca, care au dispus pe numele acestuia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *