Imigrant ilegal din Sudan, prins de polițiști și dat afară din România. A locuit ilegal la Cluj

Posted by

Poliţiştii de imigrări din Cluj au desfășurat mai multe acțiuni și au depistat un cetăţean din Sudan, care nu a respectat termenul de plecare voluntară, stabilit prin decizia de returnare. Acesta a îndepărtat sub escortă, iar la ieşirea din ţară, a fost instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 1 an și 6 luni.

La data de 21 februarie, poliţiştii de imigrări din Cluj, în cadrul activităţilor întreprinse, au depistat un tânăr de 28 de ani, din Sudan.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere, în scop de angajare în muncă, în anul 2022, însă nu a făcut demersuri în vederea obținerii unui drept de ședere în România în acest scop.

Ca urmare a celor constatate, în luna decembrie a anului 2022, pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul României.

Întrucât străinul nu a respectat termenul prevăzut în decizia de returnare, a fost îndepărtat sub escortă până la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca.

La ieşirea din ţară, pe numele persoanei în cauză a fost instituită măsura de interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 1 an și 6 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *