O vizită la periferia Clujului, pe strada Moș Ion Roată, acolo unde se construiește utopicul cartier cu 10.000 de apartamente, arată că lucrările sunt abandonate.
Un clujean care are casă chiar în zona repsectivă ne-a declarat că ”acolo bate vântul de mai bine de șase luni. Nu am mai văzut picior de muncitor tare de mult”.
Pe șantier, nici picior de om. Angajații au dispărut, la fel și utilajele. Doar două macarale turn par că mai sunt la datorie, dar nici acelea pentru mult timp, deoarece firma CESACO, care le deține, a cerut falimentul societății care construiește cartierul, și anume Realtopharma, deținută de Elena Udrea și iubitul acesteia Adrian Alexandrov.
Elena Udrea este la închisoare pentru încă cinci ani și jumătate, drept pentru care nimeni nu are cine să se ocupe de afacere.
Berciu țepuit cu milioane de euro
Asociatul Elenei Udrea, milionarul clujean Ștefan Berciu s-a retras din afacere și nu mai vrea să finanțeze cu un leu acest proiect.
”La momentul actual, Elena Udrea nu mai are bani că să continue investiția, dar cu toate aceste nici nu vrea să cedeze o cotă parte din profit lui Berciu”, ne-au spus sursele noastre.
Cele două părți s-au certat ireconciliabil, după ce banii lui Berciu, pentru plata terenului pe care urma să se construiască cartierul, au fost ajuns în alte conturi, altele decât cele ale proprietarilor terenului, israelienii de la Tonex.
În prezent, doar finul Elenei Udrea, Adrian Gurzău, și el implicat în proiect se zbate intens, fara să mai fie credibil și băgat în seamă de Berciu, sau alți oameni de afaceri care au de recuperat sume mari de bani.
Ce se întâmplă cu cei care au cumpărat apartamentele
De la faza de proiect, peste 100 de români au cumpărat locuințe în cartierul, unde Emil Boc și Elena Udrea promiteau telegondole.
Aceleași surse ne-au spus că Ștefan Berciu este dispus să preia el aceste contracte și să le ofere apartamente în alte imobile construite de el, al alte locuri din Cluj Napoca.
Costurile vor depăşi 700 de milioane de euro, iar o parte din apartamente au fost deja puse în vânzare, primul bloc fiind deja vândut în totalitate în mai puţin de două luni.