,

În scandalul plagiatului premierului Ciucă, marile universități din România au tăcut. Rectorul UBB: ”Nu se poate pune stop. Suntem puțini față de ceea ce există în sistem”

Posted by

În scandalul momentului în România, plagiatul premierului Nicolae Ciucă, marile universități din România, inclusiv UBB Cluj nu au avut puncte de vedere. Au tăcut mâlc, într-o complicitate tăcută cu cel acuzat de plagiat, insuși premierul României.

Într-o discutie cu un reporter de la Foaia Transilvania, rectorul UBB Cluj, universitate care luptă cu toată puterea pentru a intra în top 500 mondial, rectorul Daniel David a fost foarte sincer și a recunoscut că ”nici nu mai are rost să vorbești”.

”Am vorbit despre plagiat”

Reporter: De ce marile universități din România refuză să se implice în chestiunile privind plagiatul unor persoane publice. Vedem și la UBB o tăcere suspectă. Să credem asta doarece este vorba despre premierul României?

Rector UBB Cluj, Daniel David: Marile universități nu refuză. Eu vă spun de ce am avut acea atitutine. Eu sunt membru CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. Asta cu plagiatul premierului va ajunge la mine. Nu mă pot antepronunța. Pentru mine este o chestie foarte clară. Ca membru CNATDCU, mă apuc eu să fac analiză cum că e sau nu plagiat, și atunci în momentul acela dau peste cap rolul meu din acest Consiliu. Eu ce am putut să fac a fost să încurajez să se urmeze procedura și să spun că plagiatele sunt o pacoste în țara asta. Cred că marile universități s-au implicat. Am dat două interviuri, unul dintre ele chiar și la Emilia Șercan.

În România există UBB Cluj, o universitate de elită care vrea să ajungă în top 500 mondial. Există Universitatea București. Chiar și acum nu există un moment de a se pune piciorul în prag împotriva acestor practici imorale. Este și o chestiune de moralitate.

Așa este. De când sunt eu rector, cred că am avut două sau trei interviuri exact pe tema asta, cu plagiatul.

E vremea ca cineva să spună stop

Le-am citit dar mă gândesc că poate ar fi mai bine ca Universitatea Babeș Bolyai să spună stop. Ajunge.

Eu le-am dat voie celor din UBB să se exprime pe cazuri concrete. Problema este alta. Noi ar fi trebuit să avem aici o abordare mai degrabă de sistem la nivelul tuturor universităților. De multe ori nu am reușit să ne coordonăm cu toții.

Aici e problema. Că nu aveți un mesaj clar …

Dacă vă uitați pe comunicatele consorțiului universitar lucrurile astea se spun. Avem întâlniri anuale. Au fost comunicate de presă de fiecare dată.

Dar aceste comunicări, fiind prea tehnice, sunt trecute cu vederea. Mă gândesc că în țara asta mai există un procent important de oameni morali.

Bun și dvs. ce ați aștepta să facem?

Aș aștepta, dincolo de poziția dvs., exclus individuală, fiind membru CNATDCU, ca Senatul UBB Cluj văzând discuția publică referitoare la plagiatul premierului Ciucă, să ceară efectuarea unei analize transparente. De ce nu, să depună chiar o sesizare.

Aici aveți dreptate.

Dincolo de plagiat, trebuie spus că un doctor făcut la apelul bocancilor primește un spor salarial de 15 la sută. I se deschid alte posibilități într-o carieră, și astfel se încurajează obscurantismul academic. De aceea oameni ca dvs, cu o carieră solidă academică trebuie să pună piciorul în prag și să spună stop.

Nu se poate pune stop. Suntem puțini față de ceea ce există în sistem. Vă rog să citiți ce mesaje directe am dat eu în ultima vreme. Nimeni nu a făcut un follow up, nimeni nu m-a sunat să ceară detalii, din partea presei, iar colegii mei din mediul academic se uitau la mine că ce mă apuc eu să vorbesc despre asta.

”Degeaba vorbești”

Dvs sunteți la mijloc în această chestiune dar dacă aș fi în locul dvs. aș încerca să fiu o voce mai directă. Nu putem acuza și nici nu putem judeca.

Eu v-am înțeles și în principiu aveți dreptate. De când s-au făcut alegerile în universitațile românești, câți rectori au ieșit în spațiul public să vorbească despre acest lucru. Vorbesc doar eu. Problema este că degeaba vorbești. Nu ești susținut nici în interior și nici în spațiul public. Nimeni nu s-a arătat interesat de tonul pe care l-am dat la în materie de plagiat.

Dar dacă Senatul UBB ar da un comunicat de presă legat de plagiatul premierului Ciucă, în zece minute vă asigur că aveți minim 25 de citări în presă.

Dacă eu nu pot spune ceva nu înseamnă că Senatul UBB nu se poate pronunța. Marile universități tac din gură pentru că ele știu că este o procedură. Noi știm că este o procedură care se derulează. Dacă procedura nu s-ar fi derulat, atunci era o problemă. Eu știu că este o sesizare la CNATDCU.

Sesizarea este făcută de un deputat USR, nu de o universitate de prestigiu.

Nu contează de cine a fost făcută. Este o sesizare și pentru asta procedura CNATDCU este deschisă. Ce ar putea să facă universitățile mari este să dea acest mesaj că se așteaptă o analiză făcută cu rigoare și celeritate în aceste cazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *