Încă 100 kg de articole pirotehnice confiscate la Cluj de poliție

Posted by

Încă 100 kg de articole pirotehnice confiscate la Cluj de poliție. Poliţiştii clujeni au efectuat 2 percheziţii domiciliare în judeţul Cluj. În urma cărora au găsit şi confiscat 100 de kilograme de articole pirotehnice.

Încă 100 kg de articole pirotehnice confiscate la Cluj
Încă 100 kg de articole pirotehnice confiscate la Cluj

„La data de 24 decembrie a.c., în baza planului de acțiune “PIROTEHNIC”, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 2 percheziții domiciliare. Acestea au fost realizate în comunele Aghireșu și Chinteni, la două persoane. Este vorba de un bărbat de 29 de ani și o tânără de 26 de ani, bănuite de infracțiuni cu materiale pirotehnice”, a anuntat IPJ Cluj.

Articole pirotehnice de 10.000 lei, confiscate

În urma perchezițiilor derulate, a fost identificată și ridicată cantitatea de 100 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F2, F3. Valoarea totală a mărfii a fost de 10.000 de lei.

Activitățile au fost sprijinite de polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Fapta a fost prevăzută şi pedepsită de art.37 lit.a) din Legea nr.126/1995, a informat IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *