Încă un zmeu prins băut la volan în Cluj de către polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene. Șoferul a fost oprit pentru control în trafic, la data de 3 aprilie, în jurul orei 16.50, pe DN16, în localitatea Ghirișu Român.

Bărbatul în vârstă de 59 de ani, din Cluj-Napoca, emana halenă alcoolică, echipajul rutier solicitându-i acestuia efectuarea unei testări cu aparatul etilometru.
A refuzat să sufle în fiolă
În contextul în care conducătorul auto a refuzat testarea alcoolscopică, a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice.
În urma probatoriului administrat, la data de 5 aprilie a.c., polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Lasă un răspuns