,

Incendiile de vegetație continuă sa facă ravagii. Au „ars” o lemnărie și un adăpost de animale

Posted by

Pompierii clujenii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și de la Detașamentul Huedin, prin Garda de intervenție nr.2 Aghireșu, au avut parte astăzi de două misiuni comune.

Un prim apel de urgență a venit în jurul orei 10:40, anunțând un incendiu la un adăpost de animale din localitatea Turea, comuna Gârbău.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale, care au găsit adăpostul cuprins de flăcări. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 20 de mp, fiind în cele din urmă lichidat.

Din fericire, înauntru nu erau animale și nicio persoană nu a solicitat asistență medicală.

Imediat a venit o nouă solicitare, din localitatea Șardu, comuna Sânpaul.

O lemnărie de aproximativ 15 metri pătrați a fost mistuită de flăcări. În această situație, flăcările s-au propagat de la un incendiu de vegetație, care a fost lichidat de către pompierii de la Detașamentul 1, respectiv Garda de intervenție nr.2 Aghireș.

Nu au existat persoane care să solicite asistență medicală, iar intervenția s-a încheiat în jurul orei 14:30.

De asemenea, pompierii clujeni se luptă în aceste momente cu mai multe incendii de vegetație uscată, în localități precum Chiuiești, Gârbău Dejului, Cheia, Hodișu sau Negreni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *