Un incendiu a izbucnit în această seară la un apartament din cartierul clujean Mărăști, de pe strada Teleorman.
Din apartament a fost evacuat un bărbat în stare de inconștiență, care a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD, precum și o femeie conștientă preluată de serviciul de ambulanță. Ambele au fost intoxicate cu fum.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un incendiu care se manifestă în interiorul unui apartament de pe strada Teleorman. Până acum a fost evacuat din apartament un bărbat, aflat în stare de inconștiență.
Acesta primește îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.
De asemenea, din apartament a fost evacuată și o femeie, conștientă, care va fi preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a anunțat ISU Cluj.
Incendiul a fost lichidat rapid, după intervenția pompierilor cu două autospeciale cu apă și spumă, autoscară, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și una de la Serviul de Ambulanță.
Nu s-a impus evacuarea celorlalți locatari.
Lasă un răspuns