Incendiu la stufărișul din Băile Someșeni, vineri seara, iar Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în jurul orei 18.00.

S-a intervenit cu două autospeciale
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, unde au găsit o suprafață de aproximativ 100mp de stufăriș cuprins de flăcări.
Echipajele de pompieri au lichidat imediat arderea, astfel încât focul nu s-a propagat mai departe de limitele în care a fost găsit.
Un nou avertisment al pompierilor
Reamintim pe această cale, încă o dată, faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.
Ce amenzi riscă cei care provoacă incendii
„Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, a anunțat ISU Cluj.
Este al doilea incendiu din zona stufărișurilor de la Someșeni în această săptămână.
Pompierii clujeni au lansat avertismente după avertismente și amenințări cu amenzi pentru cei care provoacă incendii de vegetație, dar nimeni nu pare să se teamă.
Lasă un răspuns