,

INCENDIU MASIV în Gruia. Fumul se vede din tot orașul

Posted by

UPDATE 2.

Progresiv au fost trimise la fața locului 9 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscări și motociclistul SMURD. Incendiul va fi lichidat în curând, pompierii căutând eventualele focare ascunse.

UPDATE 1.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, la acoperișul unui local și două anexe gospodărești. De asemenea, a fost cuprinsă de flăcări o cantitate considerabilă de vegetație uscată, accesul pompierilor fiind îngreunat de terenul accidentat. Incendiul este localizat, iar pompierii au reușit protejarea a două case de locuit.

Incendiu masiv în Gruia, iar fumul se vede din tot orașul. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări pe strada Șerpuitoare.

Incendiu masiv în Gruia
Incendiu masiv în Gruia

Intervenție în forță a pompierilor

Pompierii clujeni au descins la fața locului cu cinci autospeciale, de la două detașamente.

 „Forțele au fost suplimentate imediat, astfel că la intervenție iau parte pompierii de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca.

Până acum au fost alocate 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări și motociclistul SMURD”, a transmis ISU Cluj.

Din primele date, incendiul se manifestă la o anexă gospodărească și la acoperișul a două case.

Nu a fost anunțate victime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *