Acasă EVENIMENTE Începe debranșarea celor care nu achită facturile la gazele naturale. CPL Concordia...

Începe debranșarea celor care nu achită facturile la gazele naturale. CPL Concordia i-a notificat pe clujeni că îi va debranșa începând cu data de 15 ianuarie 2022

0

În facturile uriașe trimise consumatorilor de gaze naturale, cei de la CPL Concordia, firmă care asigură distribuția de gaze naturale în județul Cluj, i-a amenințat pe abonați cu debranșarea.

Somația cu debranșarea este tipărită pe ultima factură și se va face în data de 15 ianuarie 2022, adică peste doar două zile.

 

Un bărbat din Apahida, județul Cluj ne-a comunicat factura pe care a primit-o, care este de 1.700 de lei, și pe care este trecută mențiunea că va fi debranșat începând cu data de 15 ianuarie 2022.

„Eu și soția mea avem doi copii mici. Avem salariile mici. Ultima factură, cea de pe decembrie, de 800 de lei, nu am putut să o plătim pentru că nu am avut de unde. A fost Crăciunul, a trebui să le cumpăr și la copii lucrurile de care au nevoie și de care s-au bucurat foarte tare. Acum pe ianuarie 2022, am primit factura de 1.700 de lei, dublu față de cea din decembrie. Pe factură scrie că ne debranșează de la 15 ianaurie 2022”, ne-a declarat M.C.

Ministrul Energiei le spunea românilor să nu plăteaacă facturile

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marți seară, la Antena 3, că dacă ar fi în locul persoanelor care primesc facturi la energie și gaze cu mult mai mari comparativ cu cele de până acum nu le-ar plăti.

„Dar nu pot să le spun eu oamenilor ce să facă. Eu nu le-aș plăti, însă. Dacă le-aș considera greșite nu le-aș plăti”, a repetat ministrul Economiei.

Oamenii stau și se întreabă acum, ce să facă, să respecte ceea ce a zis un ministru al României sau să achite facturile uriașe pentru a evita debranșarea.

„Nu pot să risc să ma debranșeze. Am doi copii mici și nu îi pot ține în frig. Oi face cumva să achit 1.000 de lei și cu restul să plătesc lunile următoare”, ne-a mai spus M.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.