Un incident deoaebit de grav arată riscurile la care se supun polițițiștii, atunci când intervin la incidente, reclamate la 112. Incident deosebit de grav cu un polițist atacat de localnici.

Astfel de cazuri trebuie rezolvate de Justiție cu cea mai mare duritate. Toți cei care au pus mâna pe tânărul polițist, carepoate nu avea nici 20 de ani, ar trebui să execute ani grei de închisoare.
Un film arat surprins de un localnic din Cănicea, județul Caraș Severin, arată doi polițiști care au trecut prin clipe cu adevărat grele. Cei doi au surprins un tânăr de 16 ani, pe un ATV, și aveau suspiciunea că acesta consumase alcool.
Rapid în apărarea lui au sărit localnicii, care, culmea erau de naționalitate română. Cei mai mulți au fost agresivi cu cei doi oameni ai legii. Unul dintre polițiști a fost nevoit să scoată pistolul, în timp ce solicita ajutor de la IPJ Caraș severin.
Întreaga filmare o puteți urmări mai jos.
Incidentul ascuns de IPJ Caraș Severin
Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, Poliția Română a ascuns acest incident. Abia după ce imaginile au apărut pe o rețea de socializare, cei de la IPJ Caras Severin au venit cu explicații.
„În data de 19.07.2025, ora 20.45, polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia, în timp ce desfășurau activități privind supravegherea și coordonarea traficului rutier pe raza localității Cănicea, au observat un motociclu al cărui conducător auto a fost oprit pentru control.
În urma legitimării conducătorului auto, polițiștii au constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând 0,46 mg/la alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Centrul de Permanență din Băile Herculane, pentru recoltarea de probe biologice.
În urma efectuării verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „Conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe”.
În momentul intervenției polițiștilor, mai multe persoane au încercat să intervină în modul de acțiune al polițiștilor.
Persoanele participante la eveniment au fost identificate, fiind efectuate verificări cu privire la modul de desfășurare a evenimentului„, anunță IPJ Caraș-Severin.
Lasă un răspuns