Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj a realizat un raport de activitate pentru primele 9 luni din 2023, în perioada analizată eforturile instituționale au fost concentrate și direcţionate în mod deosebit pentru aplicarea măsurilor ordonate de eşaloanele superioare, în vederea optimizării activităţilor structurilor proprii, pentru implementarea sistemului de norme, proceduri şi reguli standardizate de acţiune, cu accent pe îmbunătăţirea cadrului organizatoric de îndeplinire a misiunilor.
Cu toate provocările, dar și cu dificultăţile întâmpinate din cauza lipsei acute de personal, modul de executare a misiunilor din competenţă a continuat să fie reperul esenţial care a definit potenţialul, locul şi rolul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj în zona de competență precum și în cadrul Sistemului Naţional de Ordine şi Siguranţă Publică.
Evoluţia situaţiei operative şi impactul fenomenului infracţional asupra climatului de ordine și siguranţă publică a impus din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj luarea măsurilor de intensificare a activităţilor de menţinere a ordinii publice executate în sistem integrat, având ca scop prevenirea și combaterea infracţionalităţii și creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
Fiind conectaţi permanent la dinamica situaţiei operative, am planificat și executat 4890 de misiuni în care am angrenat aproximativ 15500 de jandarmi neînregistrând cazuri de dispozitive subdimensionate sau misiuni neîndeplinite.
De asemenea, având în vedere principalul obiectiv al Jandarmeriei, creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au fost organizate 224 de acțiuni în comun cu structurile de poliție.
Peste 3500 de jandarmi și peste 700 de misiuni
Pentru desfăşurarea în condiţii care să respecte prevederile legale pe timpul adunărilor publice, au fost organizate şi executate 773 misiuni de asigurare a ordinii publice în care au fost angrenati peste 3.500 de jandarmi, astfel:
– Asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările sportive organizate de 11 cluburi sportive (17 echipe) din: Liga a 2-a de fotbal, Liga a 3-a de fotbal, Divizia Naţională A de handbal masculin şi Liga Naţională de handbal feminin, Liga Naţională de baschet masculin şi feminin, Divizia Naţională A1 de volei masculin şi feminin, rugby şi polo (amintim Raliul Clujului 2023 care s-a desfășurat atât în municipiul Cluj-Napoca cât și pe toată zona montană a județului Cluj).
– Asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia protestelor care au avut loc la nivelul județului Cluj (menționăm protestele privind ,,Aplicarea Legii cadru nr. 153/2017”- organizate de cadrele didactice, Proteste ale Sindicatului Liber al Salariaților din Finanțe Cluj Sed LEX, marşuri de protest al taximetriştilor clujeni, „Proteste privind haosul din agricultura României”- Uniunea Națională din Sectorul Vegetal – Cooperativa Agricolă Podișul Transilvaniei);
– Asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural-artistice, religioase, promoţionale, etc. din zona de responsabilitate (amintim Festivalul ,,Jazz in the Park’’ – 15.000 persoane, ,,Ziua Maghiarilor de Pretutindeni’’ – 10.000 persoane);
– Asigurarea ordinii publice pe timpul vizitelor oficiale ale unor demnitari precum ambasadorul statului Israel în România, Prim Rabinul Israelului, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii și domnul primului-ministru al României, Nicolae Ciucă;
– Asigurarea ordinii și siguranței publice pe timpul desfășurării acțiunilor comune cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate ;
– Asigurarea ordinii, siguranței publice şi protecţiei pe timpul transporturilor de migranți atât spre centrele de cazare cât și spre Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj (54 de acțiuni în cooperare cu Inspectoratul General pentru Imigrări);
De asemenea, în perioada de referință, unității noastre i-au fost atribuite spre punerea în aplicare 650 de mandate de aducere emise de către organele competente din județ, nefiind cazuri de neîndeplinire a procedurii de executare.
În perioada de referinţă au fost executate 803 acţiuni de intervenţie la solicitare prin S.N.U.A.U. 112, dintre care de evidențiat sunt cele 316 solicitări referitoare la intervenția împotriva animalelor periculoase (menționăm apeluri la: câini-254, urși-29, șerpi-11, albine-5 și porci mistreți-4, etc.).
Nu a fost necesară intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice, însă am executat intervenții pentru aplanarea unor conflicte spontane şi de mică amploare, precum şi la cele semnalate de cetăţeni prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112” sau prin sesizări directe.
Creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor prin protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a dreptului de proprietate al acestora s-a realizat prin participarea, în sistem integrat, la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional stradal (menținerea ordinii publice prin patrule mixte cu poliția).
În acest sens, am participat la toate analizele tactice privind situaţia infracţională, la grupurile de trasare a sarcinilor, ocazie cu care, împreună cu partenerii de pe acest segment de activitate şi la solicitarea acestora, am analizat şi dispus măsuri specifice pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică corespunzătoare în zona de responsabilitate, cu precădere în zona unităților de învățământ și a spațiilor publice aglomerate.
Rezultatele obţinute ne îndreptăţesc să credem că am adus o contribuție importantă la crearea siguranţei cetăţeanului în județul Cluj.
Peste 1100 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 220.000 lei
În primele 9 luni ale anului 2023, au fost constatate: 211 infracțiuni, aplicate 1149 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 225.240 lei.
Totodată, în urma constatării faptelor de natură penală au fost conduse la secțiile de poliție 24 de persoane pentru desfășurarea unor activități procedurale specifice.
Structurile de jandarmi montane au desfășurat 579 misiuni de menţinere a ordinii publice în care au fost angrenați aproape 1400 de jandarmi, acționând pentru prevenirea incidentelor pe traseele turistice, respectiv pe domeniul schiabil și în domeniul silvic pentru depistarea tăierilor și transporturilor ilegale de material lemnos în zonele de responsabilitate ale Posturilor Montane Băișoara, Gilău și Călățele-Fântânele.
Astfel, cele 18 trasee montane amenajate în județul Cluj, sunt împărțite după cum urmează:
- Postul de Jandarmi Montan Muntele Băișorii – 4 trasee turistice;
- Postul de Jandarmi Montan Gilău – 6 trasee turistice;
- Postul de Jandarmi Montan Călățele-Fântânele – 8 trasee turistice .
Efectivele posturilor montane au executat, de asemenea, un număr de 92 misiuni de asigurare a ordinii publice în zona montană cu un efectiv de 278 jandarmi, 44 de acțiuni comune cu poliția, 11 acțiuni cu Romsilva, respectiv 2 acțiuni cu alte entități nonguvernamentale (Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului).
Pe timpul misiunilor posturilor montane au fost aplicate constatate 4 infracțiuni prevăzute de Legea 46/2008(Codul Silvic), aplicate 143 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33.950 lei, respectiv s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a 15,022 metri cubi material lemnos și 2 motofierăstraie.
Activitatea de prevenire s-a materializat în principal prin desfășurarea de acțiuni preventiv-educative desfășurate împreună cu partenerii instituționali la nivelul mai multor școli de pe raza județului, care au vizat cu precădere respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești, faptele antisociale, violența, delicvența juvenilă, etc.
De asemenea, au fost desfășurate activități în cadrul unor proiecte, programe de prevenire organizate, din care amintim campaniile „Jandarmii alături de elevi!”, „Competiția sportivă = Spectacol!” ,,Protejaţi Pădurea – Stop Tăierilor Ilegale!” și „Spațiul public este al tuturor”.
Un alt domeniu important în activitatea jandarmilor clujeni este paza obiectivelor de importanţă deosebită, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj asigurând paza la 33 obiective aparţinând M.A.I., Ministerului Public, Ministerului Justiţiei, structuri financiar bancare ș.a.
Concomitent cu executarea misiunii de pază, se asigură și menţinerea ordinii interioare necesare desfășurării în condiţii de normalitate a activităţilor la instanţele judecătorești în 31 săli de judecată la instanțele de pe raza județului Cluj.
Totodată, s-a asigurat, în condițiile legii, paza a 126 de transporturi speciale cu 252 de subofiţeri, 264 de transporturi de bunuri şi valori cu 341 subofiţeri și 204 transporturi corespondență clasificată cu 408 subofițeri.
Pe timpul executării misiunilor de menținere a ordinii publice în sălile de judecată au fost constatate 4 contravenții și au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991(injurii și consum de alcool).
Considerăm că în prezent Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj se prezintă ca o instituție credibilă în orice situație, executând misiunile încredințate prin lege, intervenind în sprijinul organelor administrației locale și a cetățenilor județului ori de câte ori este nevoie.
Lasă un răspuns