Investiție de 40 de milioane de euro, la Apahida. Va fi cea mai mare din comuna cu un buget uriaș

Posted by

Un mare industriaș din România a anunțat recent că își va reloca producția la Apahida, județul Cluj. Investiție de 40 de milioane de euro, la Apahida.

Investiție de 40 de milioane de euro, la Apahida. Sursa foto: arhiva

În acest sens, aici va fi construită o întreagă fabrică, investiția care va fi derulată fiind de peste 40 de milioane de euro.

Tot aici vor lucra zeci de clujeni și de apahideni. Investitorul este celebra companie românească Farmec.

Producător de cosmetice își va concentra toată activitatea în noua fabrică, despre care se spune că va fi construită de la zero.

În paralel, producția de la fabrica din Cluj Napoca va fi sistată, urmând ca aici să fie construite blocuri.

Fabrica se va construi în Dezmir

Noua fabrică se va construi în satul Dezmir, comuna Apahida, în apropierea depozitelor Petrom. Terenul de peste cinci hectare are ieșire la șoseaua de centură Vâlcele-Apahida, ceea ce îi va ofer constructorului un mai bun acces.

SC FARMEC SA, proprietarul lotului situat in Loc. Dezmir, Com. Apahida, Str. Cantonului nr. 3-5 a solicitat elaborarea P.U.Z. pentru realizarea unui complex industrial, clădiri administrative și anexe. Suprafața totală a terenului este de 53.336 mp..

Potrivit documentației, terenul se situează în partea vestica a comunei Apahida, în localitatea Dezmir, pe str. Cantonului, cale de acces, prelungire a străzii Cantonului din Cluj Napoca.

Proiectul ce constă în amenajarea unui COMPLEX INDUSTRIAL FARMEC in Dezmir – Apahida va conține următoarele obiective/funcțiuni:
1.clădire administrativă – pavilion birouri – C1
2.hală depozitare produs finit – C2
3.deposit ambalaje – materie primă – C3
4.hală productie – C4
5.corp tehnic, vestiare, laboratoare – C5
6.secție decapanti / lacuri – C6
7.secție detartrant – C7
8.hală depozitare existent – C8
9.casă portar – C9
10.rezervoare – C10-C14
11.stație epurare – C15
12.case pompe – C16 – C17
13.bazin de retenție – C18
14.platforme rezervoare depozitare alcool C19 – C20
15.parcare supraterană
16.accese auto, alei pietonale și spații verzi

2 răspunsuri

  1. Avatar Adrian Truta
    Adrian Truta
  2. Avatar sighiartau simona
    sighiartau simona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *