Investiție de peste 4 milioane euro la Spitalul de Recuperare Cluj

Posted by

Investiție de peste 4 milioane euro la Spitalul de Recuperare Cluj. CJ Cluj a lansat în SEAP anunțul privind achiziționarea lucrărilor prevăzute în proiectul ce vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatorului Spitalului de Recuperare.

Investiție de peste 4 milioane euro la Spitalul de Recuperare Cluj
Investiție de peste 4 milioane euro la Spitalul de Recuperare Cluj

În cadrul proiectului se propune realizarea supraetajării, extinderii, reamenajării și modernizării corpului C13 M – Laboratoare și schimbarea destinației în Ambulator Integrat. Totul pentru decongestionarea funcțiunilor existente la parter și etajul I din clădirea principală a spitalului.

Va fi implementat terapia hiperbară, precum și o mai bună distribuire a fluxurilor de la nivelul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean. Noile spații vor asigura o funcționare corespunzătoare a Ambulatorului Integrat, într-un spațiu modern, orientat către confortul pacienților și calitatea actului medical.

Investiție de peste 4 milioane euro

Lucrările în valoare totală estimată de 21.429.042,33 de lei au fost etapizate. În prima fază vor fi realizate lucrările de amenajare a spațiilor necesare instalării și funcționării, în cadrul corpului C13, a camerei hiperbare. Lucrările structurale necesare consolidării clădirii existente, precum și cele de compartimentare și finisare a parterului.

În cea de-a doua etapă vor fi executate lucrările de extindere și etajare a corpului C13, pasarela care va lega corpul principal al spitalului de corpul C13, unde va fi noua locație a Ambulatorului, dotări și amenajări exterioare.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 2 septembrie 2024, ora 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *