În cursul zilei de miercuri, antrenorul lui U Cluj, cunoscutul Ioan Ovidiu Sabău ar fi întocmit lista cu jucătorii care vor pleca de la echipă.

Potrivit unor surse apropiate clubului, cei patru jucători aleși nu s-ar fi ridicat la nivelul așteptărilor, iar din acest motiv conducerea clubului i-ar fi chemat le negocieri pentru reziliere de comun acord a contractelor.
Lista a fost întocmită de către Ioan Ovidiu Sabău, pe ea regăsindu-se Elvis Manu, Andreas Calcan, Dragoș Tescan și Andrei Miron au fost chemați la discuții de conducerea clubului, privitor la încetarea relațiilor contractuale pe cale amiabilă, anunță ultras24.ro.
Potrivit altor surse, Andrei Miron ar fi fost deja ofertat de cei de la FC Botoșani.
Sabău nemulțumit de prestația jucătorilor
După ultimul meci direct contrac celor de la CFR Cluj, pierdut de U Cluj cu un lamentabil patru la zer, Sabău a fost foarte nemulțumit de jocul unora dintre jucători.
Antrenorul lui U Cluj a anunțat atunci, imediat după meci, că mulți dintre fotbaliștii alb negrilor au nevoie să se maturizeze. La acel moment, Ioan Ovidiu Sabău nu s-a ferit să îi critice deschis pe jucători, spunând despre aceștia că sunt fricoși și timizi.
”De ce să vorbim de tactică, dacă am fost dominați la toate capitolele. E o diferență de valoare, de pregătire fizică, de forță. E o presiune mare pe unii jucători. Unii sunt timizi, fricoși atunci când trebuie să ia decizii. Au nevoie de timp să se maturizeze”.
De asemenea, tot atunci, Sabău a sugerat că ar vrea să plece de pe banca tehnică a celor de la U Cluj, pentru că echipa nu joacă ceea ce și-ar dori el.
”Poate jucătorii au nevoie de altă persoana, de un alt antrenor, cu alte calități. Mă gândesc și la această variantă, voi discuta cu cei din conducere, dar nu ar fi rău. Nu rezultatul mă afectează, până la urmă e o echipă mult mai bună, au jucători de calitate, mult mai puternică decât noi, dar nu am arătat cum trebuie. Sunt principalul vinovat”, a declarat Sabău.
Lasă un răspuns