Istoria inedită a coifului de aur dacic. O poveste despre patriotism și dragostea de țară

Istoria inedită a coifului de aur dacic. O poveste despre patriotism și dragostea de țară, cum rar mai găsești.

Într-o Românie zbuciumată de criza economică interbelică, o poveste rară de patriotism, sacrificiu și cultură avea să lumineze pentru o clipă griul acelor vremuri. În centrul acestei povești se află trei personaje: un coif de aur unic, Ion Marin Sadoveanu, scriitor, constănțean, director in Ministerul Artelor și Ion Marinescu-Moreanu, un comerciant ploieștean aflat în pragul ruinării.

Cum a fost descoperit coiful de aur

Coiful de aur, descoperit întâmplător de un copil pe nume Traian pe malul Slănicului, este o capodoperă a lumii traco-getice. Construit acum peste două milenii, din aur pur, piesa impresionează prin rafinamentul detaliilor: cai, călăreți, simboluri mitologice gravate cu măiestrie, fiecare dintre ele purtând ecoul acelei civilizații de mult apuse. Piesa este de o valoare inestimabilă, comparabilă cu faimoasa „Cloșcă cu puii de aur”. Însă mai impresionantă decât coiful însuși este povestea drumului său până la muzeu.

Ion Marinescu-Moreanu, un comerciant ploieștean simplu, dar de o noblețe sufletească rar întâlnită, a fost cel care a ales să aducă această comoară la Ministerul Artelor. În ciuda faptului că trăia o tragedie personală, cu afacerile sale prăbușite, Marinescu a refuzat să vândă coiful pe piața neagră, deși aceasta ar fi fost soluția care i-ar fi salvat viața. Ar fi putut să-și achite toate datoriile și să-și reconstruiască existența. În schimb, a ales să-l predea posterității.

La minister, Ion Marin Sadoveanu, director și figură proeminentă a culturii românești, crescut în spiritul respectului pentru antichități de profesori care au constituit muzeul tomitan. Când pachetul modest, învelit într-o foaie de ziar, a fost desfăcut, a amuțit.

A pus interesul național mai presus decât viața lui

Ion Marin Sadoveanu a apreciat acest gest cu o emoție vizibilă. L-a privit pe Marinescu nu doar ca pe un cetățean simplu, ci ca pe un erou al timpului său, unul care, în ciuda greutăților, a ales să pună interesele naționale mai presus de propria viață. Sadoveanu s-a asigurat că această piesă unică va fi evaluată și păstrată cum se cuvine în Muzeul de Antichități, sub îngrijirea profesorului Andrieșescu.

Ceea ce puțini știu este că acest gest a fost făcut de un om aflat în pragul falimentului. Ion Marinescu-Moreanu își pierdea afacerile din cauza crizei. I-am urmărit în presa vremii evoluția insolvenței afacerilor deținute în Prahova. Aurul coifului ar fi putut reprezenta un nou început pentru el, o șansă de a scăpa de datorii și de a-și reface viața. Dar acest comerciant a ales calea onoarei, a sacrificiului, a datoriei față de neam.

Povestea lui Marinescu-Moreanu ne arată că, dincolo de toate defectele noastre, românii au părți bune, câteodată ascunse, dar de o noblețe profundă. Există oameni care, asemenea lui, sunt dispuși să dea mai departe ceea ce au mai valoros pentru binele tuturor. Şi DA… Sunt români care nu se lasă pradă patimii aurului, care nu-și ard documentele, nu renunță la rădăcini, nu se vând rușilor și nu calcă în picioare moștenirea neamului.

Coiful de aur, o relicvă ce simbolizează spiritul acestui popor, posibil în viitor să stea iar în muzee… și atunci odată cu el, trebuie să stea și povestea acestui om care a pus datoria față de patrie mai presus de sine. Românii pot fi buni, drepți și darnici, așa cum ne demonstrează Marinescu-Moreanu, iar aceste exemple ar trebui să ne inspire să rămânem uniți și să prețuim ceea ce avem mai sfânt.