Unul dintre cele mai impresionante monumente istorice din județul Cluj este biserica din lemn din satul Săliștea Nouă, comuna Baciu, care are o istorie fascinantă.
Biserica s-a ridicat inițiat în anul 1750 de către locuitorii satului sălăjean Buzaș de pe Valea Someșului, dar a fost strămutat la Cluj în urmăa cu 50 de ani.
Acestuia îi aduc importante modificări în 1798, an rămas încrustat pe ancadramentul intrării sudice, potrivit specialiștilor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.
În anii ’30 ai secolului al XX-lea, comunitatea din Buzaș construiește o biserică de zid, abandonând-o pe cea de lemn care, încet, cade în paragină. Edificiul va fi salvat de Direcția Monumentelor Istorice în 1969-1970, prin strămutarea în Săliştea Nouă, pentru a servi ca lăcaș de cult ortodocșilor de aici, care nu aveau biserică.
Plasat pe locul unei localități menționate în documente în secolul al XIV-lea, dar distruse în timpul unei invazii, Săliştea Nouă, aparținând în prezent de comuna Baciu, este un sat nou, repopulat la mijlocul secolul al XIX-lea.
„La strămutarea de acum 50 de ani, hramul menționat în vechile acte <<Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril>> este schimbat cu <<Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul>>. După îndelungate discuții, lăcașul a ajuns în proprietatea comunității greco-catolice, după 1990, în timp ce ortodocșii au biserică de zid începând cu anul 2013”, arată specialiștii CJCPCT Cluj.
La o vizită în Săliștea Nouă, lăcașul de lemn poate fi zărit în centrul satului, la circa 15 metri de noua biserică de zid greco-catolică, pe un fost teren al școlii. Edificiul atrage privirea de la bun început prin liniile impresionante ale acoperișului, ale turnului înalt și zvelt, dar și prin decorul sculptat cu care a fost împodobit.
„Pricepuții meșteri sălăjeni au îmbinat bârnele de stejar în cheotoare dreaptă și nemțească, așezate pe o fundație de piatră. Planimetria și sistemul de boltire sunt cele clasice, cu pronaosul tăvănit și naosul boltit, înscrise într-un dreptunghi unitar, continuate de altarul poligonal, cu pereții retrași.
Peste acoperișul unitar se înalță turnul clopotniță, foarte înalt în raport cu corpul edificiului, având galerie deschisă, cu arcade semicirculare și coif octogonal, ascuțit. Planul este completat de un pridvor generos, care protejează jumătate din clădire, pe laturile de sud și est. Intrarea vestică și corul din interior au fost adăugate mai târziu”, spun cei de la CJCPCT Cluj.
Asemenea multor edificii de lemn sălăjene, acest monument a primit și el un bogat decor sculptat, datorită căruia lăcașul își păstrează valoarea, în absența stratului de pictură murală, dispărut în timp.
„De la intrarea în curtea ce adăpostește biserica se remarcă colonada pridvorului, cu stâlpi care au primit forme piramidale, sfere și inele de inspirație clasică, în timp ce contrafișele au fost tăiate în curbe care conferă arcadei un aspect decorativ.
Un frumos brâu median în torsadă îmbrățișează întreaga biserică, întrerupt doar de cele două ancadramente ale intrărilor de la vest și sud. Realizate din bârne late, acestea sunt invadate de o multitudine de motive, precum: funii răsucite, vrejuri vegetale și x-uri, realizate într-un relief plat. Consolele de sub streașină, cioplite în unghiuri drepte, contribuie la efectul decorativ al întregului ansamblu. Câteva cuie de lemn din interior, având floarea cuiului frumos sculptată, sunt alte dovezi ale talentului meșterului sau meșterilor care au ridicat și decorat monumentul”, subliniază specialiștii clujeni.
Biserica nu mai este folosită
Despre pictura interioară nu s-au păstrat informații, starea precară a acesteia determinând acoperirea pereților interiori cu vopsea albă după strămutare.
Cu excepția unui zăvor tradițional, tipic bisericilor din lemn, păstrat la intrarea de pe latura sudică, interiorul nu mai păstrează aproape nimic din vechea înfățișare sau din obiectele de patrimoniu specifice.
Edificiul nu pune probleme majore de structură, datorită lucrărilor de consolidare și înlocuire a bârnelor degradate efectuate la mutarea din 1969. Şindrila veche, puternic deteriorată a fost înlocuită în 2019 cu ajutorul Asociației Monumentum prin Ambulanța pentru Monumente.
După ce credincioșii, atât cei ortodocși, cât și cei greco-catolici, și-au ridicat edificii de zid, vechiul lăcaș din lemn a rămas nefolosit. Însă, arhitectura frumoasă, decorul în lemn și vechimea, merită toată atenția printr-o punere în evidență mai activă, pe măsura importanței acestui monument istoric.
Lasă un răspuns