Jandarm condamnat de Tribunalul Militar Cluj la muncă în folosul comunității, după ce a bătut un bărbat. Magistrații Tribunalului Militar Cluj au decis că jandarmul să presteze muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile.

Omul legii este plutonier adjunct într-un Pluton Antitero și Acțiuni Speciale. El și-a recunoscut vinovăția, iar pedeapsa de 2 ani de închisoare a fost amânată.
A fost acuzat de purtare abuzivă
Potrivit rechizitoriului, jandarmul, care se afla în timpul serviciului, a fost acuzat de purtare abuzivă. Mai exact, în data de 24 septembrie 2023, în jurul orei 22.30, în timp ce se afla în desfășurarea atribuțiilor de serviciu pe strada Pădurii din localitatea Zizin, județul Brașov, jandarmul a agresat fizic un bărbat, cunoscut sub numele Pir, aplicându-i lovituri cu pumnul și tonfa (bastonul) prin care i-a cauzat victimei vătămări corporale care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Trei persoane au fost atunci agresate fizic, fiind lovite cu pumnii, picioarele și tonfele de mai mulți jandarmi.
Jandarmul care l-a bătut pe așa numitul Pir a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, la data de 20 decembrie 2024, cu Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Acesta a fost cercetat în stare de libertate, iar partea vătămată și-a retras plângerea.
Jandarmul-agresiv, în perioada de supraveghere
Tribunalul Militar Cluj a decis în cazul jandarmului o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru infracţiunea de purtare abuzivă, dar a hotărât să amâne aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere tot de de 2 ani.
Instanța a mai dispus ca, pe perioada termenului de supraveghere, jandarmul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, dar și să frecventeze un program de reintegrare socială.
Lasă un răspuns