Jandarmeria Cluj s-a făcut din nou de rușine la nivel național, după ce a luat decizia de a-l amenda ăe trapperul Gheboasă cu suma de 1000 de lei pentru că a înjurat pe scena UNTOLD, adică pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare”.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a transmis că s-a autosesizat și a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-au avut la dispoziție, după informațiile apărute în spațiul public cu privire la concertul susținut de trapperul Gheboasă, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare și rasiste.
„În urma analizării informațiilor și verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost aplicată în acest caz o sancțiune contravențională, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991, constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora”.
Totodată, menționăm faptul că a fost sesizat Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor și expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare”, au transmis reprezentanții Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
În replică, artistul Gheboasă, pe numele său Gabriel Gavriș a declarat că se simte discriminat și va contesta amenda primită susținând că și alți artiști au înjurat pe scenă și nu au fost amendați.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a revenit cu un comunicat în care a precizat că instituţia „nu aplică sancţiuni discriminatorii”.
„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la sancţiunea aplicată astăzi de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca, facem precizarea că Jandarmeria Română nu aplică sancţiuni discriminatorii pe criterii sociale, etnice, religioase sau de orice altă natură.
Toate acţiunile noastre sunt ghidate de principiile imparţialităţii, echităţii şi respectului pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, se afirmă în comunicatul de presă transmis de Jandarmeria Română.
De asemenea, sursa citată menţionează că „Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca va continua să analizeze imaginile din timpul festivalului şi acolo unde se vor constata fapte antisociale, vor fi aplicate sancţiuni conform legii, într-o manieră echitabilă şi nediscriminatorie”.
Gheboasă a adăugat că această amendă i-a fost aplicată în condiţiile în care nicio instituţie a statului nu a reacţionat până acum faţă de injuriile rasiste care îi sunt aduse constant lui pe reţelele de socializare de către diverse persoane şi că i se pare ”revoltător” că i-a fost făcută reclamaţie la Consiliul de Combatere a Discriminării de către jandarmii clujeni pentru piesa „Dă-i ţiganca”. Cântăreţul a mai afirmat că nu va plăti amenda şi că o va contesta în instanţă, a transmis Agerpres.
Lasă un răspuns