În cadrul campaniei naționale „Spitale publice din bani privați”, peste 150 de paturi electrice au fost donate Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, acestea fiind direcționate cu prioritate către secțiile în care patologia impune o mobilizare progresivă, pe secțiuni a pacienților.
Astfel, până în prezent au fost distribuite paturi către secțiile de Ortopedie-Traumatologie I și II, Ginecologie I și Chirurgie I a SCJU Cluj-Napoca.
„Paturile electrice oferă pacienților confort optim și o independență sporită, asigurând o stare care contribuie la o recuperare rapidă. Totodată, ele sunt ușor de folosit pentru personalul de îngrijire.
Reamintim faptul că Fundața Metropolis, prin inițiativa #SpitalePubliceDinBaniPrivați a demarat recent o campanile de strangere de fonduri necesare continuării proiectului de reabilitare a Clinicii de Ortopedie din cadrul spitalului.
Mulțumim fundației, oamenilor de bine din jurul ei și, mai ales, celor care sprijină financiar inițiativele lor!”, au transmis reprezentanții SCJU Cluj.
Fundația Metropolis este condusă de omul de afaceri Codin Maticiuc, care a demarat în vara anului 2020 o inițiativă, prin intermediul căreia strânge bani pentru renovarea spitalelor de stat din România, printre care și pentru cel de Ortopedie din Cluj-Napoca.
Sub sloganul #spitalepublicedinbaniprivati, Maticiuc îi invită pe români să doneze 2 euro pe lună, prin SMS la 8845, mesaj FACEM.
Lasă un răspuns