O femeie de bună-credință care a călătorit cu trenul de la Mediaș la Cluj-Napoca a anunțat un echipaj mixt aflat pe peron, despre faptul că o persoană a uitat într-un vagon o borsetă.
Conform IPJ Cluj, echipajul, format din agentul șef de poliție Șigăuan Daniel din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj Napoca și plutonierul adjutant Zegrean Paul, jandarm al Grupării de Jandarmi Mobilă a găsit borseta în locul indicat de doamnă.
Pe lângă documente personale, în borsetă se aflau peste 20.000 de lei.
Au fost demarate rapid toate verificările pentru identificarea bărbatului care a pierdut-o, cu gândul că oamenii nu poposesc în gară, se află adesea în tranzit, vin și pleacă, însă dacă activitătile decurg bine, s-ar putea să îl găsească încă în oraș.
„Asta s-a și întâmplat. Domnul B.I, în vârstă de 79 de ani, din județul Alba a fost identificat la scurt timp și chemat înapoi la gară, la sediul poliției, pentru a-i fi restituită borseta, spre uimirea acestuia, fără a-i lipsi bani din interior„, a anunțat IPJ Cluj.