Judecătoria Arad a emis mandate de arestare preventivă pe numele a trei suspecți ridicați sâmbătă dimineața, în urma descinderilor din județul Bihor. Judecătoria Arad l-a trimis după gratii pe Romi Neguș.

Printre cei arestați se află Markovics Romulus Iuliu, cunoscut în lumea interlopă drept Romi Neguș, liderul clanului bihorean.
Alături de el, magistrații au decis arestarea lui Titi Bela și a lui Dudoma Șandor, toți fiind acuzați de fapte grave aflate în atenția procurorilor.
Mandate de arestare după audierile maraton
Cei trei au fost duși la sediul IPJ Arad imediat după percheziții, unde au avut loc audieri maraton.

În baza probelor prezentate de anchetatori, instanța Judecătoriei Arad a decis că există suficiente indicii pentru a-i priva de libertate, emițând mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Alte persoane ridicate în aceeași operațiune au fost plasate sub control judiciar sau cercetate în libertate.
Potrivit surselor judiciare, dosarul vizează activități de crimă organizată, cu ramificații în Bihor și județele limitrofe.
„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că bănuiții, în noaptea de 27/28 august a.c., în jurul orei 03.30, ar fi spart cu sticle mai multe geamuri ale unui imobil din Arad, precum și geamurile a două autoturisme. Au fost percheziționate 8 autoturisme folosite de către cei în cauză, fiind emise 7 mandate de aducere, pe numele persoanelor respective, care urmează a fi conduse la audieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Mădălin Florin Herbei.
Romi Neguș, un nume greu în lumea interlopă
Romi Neguș nu este la primul contact cu legea. De-a lungul anilor, a fost implicat în scandaluri violente și conflicte cu alte clanuri rivale, iar numele său a devenit sinonim cu lumea interlopă din vestul țării.
Decizia Judecătoriei Arad reprezintă un semnal ferm din partea autorităților, care încearcă să limiteze influența clanurilor din Bihor.
Pentru următoarele 30 de zile, Neguș, Bela și Dudoma vor rămâne după gratii, în timp ce procurorii continuă ancheta pentru a scoate la iveală întreaga rețea de ilegalități în care sunt implicați.
Lasă un răspuns