Judecătorul Danileț nu se poate întoarce la Tribunalul Cluj. Colegii lui i-au respins cererea

Posted by

După ce a fost exlus din magistratură ca urmare a unei decizii a Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Cristi Danileț a încercat să revină, dar a fost trimis la plimbare, elegant spus, de către colegii lui.

Fiind vorba despre un act administrativ, decizia CSM, judecătorul Danileț a făcut o cerere la Curtea de Apel Cluj, pentru suspendarea provizorie a deciziei. Legea permite ca actele cu caracter administrativ, în special cele din Codul Muncii, pot fi suspendate temporar până la judecata definitivă, dacă există motive temeinice.

Astfel, judecătorul Danileț a solicitat judecătorilor Curții de Apel Cluj să admită cererea de suspendare a actului administrativ care se referea la suspendarea lui din magstratură. Cererea a fost judecată, miercuri, 5 ianuarie 2022, și a fost respinsă.

Ce a decis Curtea de Apel Cluj

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au decis să sesizeze Curtea Constituțională a României cu o cerere făcută de CSM, care a fost chemată în judecată de Danileț. Cererea fiind respinspă, judecătorul Danileț va fi în continuare suspendat din magistratură, adică liber de contract.

”Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate formulată de pârâtul CSM şi, în consecinţă: Sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excep?iei de neconstitu?ionalitatea dispozi?iilor art. 14 al. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 62 alin. 1 lit. e din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor raportat la art. 134 al. 3 din Constituţia României. Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituţionalitate formulată de pârâtul CSM. Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Dănileț Vasilică Cristi în contradictoriu cu pârâtul CSM în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi 30.12.2021”, se arată în decizia Curții de Apel Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *