Județul Cluj are cele mai mai indemnizații sociale pentru pensionari din România

Posted by

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a realizat un raport privind numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari, care se ridică la 1.145.123 în noiembrie 2022, cu 754 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară.

Dintre aceştia, 1.026.965 erau pensionari din sistemul public, iar 118.158 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

Clujul e în top

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 375 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 434 lei), Maramureş (431 lei) şi Cluj (417 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.174 şi în judeţele Suceava (41.617 pensionari), Dolj (37.656), Iaşi (36.647) şi Prahova (35.042).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 269 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (387 lei) şi Gorj (349 lei) şi în sectorul 1 din Bucureşti (341 lei).

Sursa citată mai informează că numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (8.134 persoane), urmat de Dolj (7.651) şi Botoşani (7.694).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *