Programul de supraimpozitare a clădirilor și terenulor neîngrijite va continua și în 2022, a anunțat Primăria Cluj-Napoca.
Astfel, în ședința de miercuri, 22 decembrie, consilierii locali vor vota, din nou, programul de supraimpozitare a unor terenuri și clădiri neîgrijite de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Terenurile sunt amplasate pe strada Lombului, Grigore Moisil; Drumul Sfântul Ioan, pe strada Câmpului; Calea Turzii, iar clădirile sunt amplasate in zona centrală a orașului.

Cum se stabilește supraimpozitarea?
Nivelul impozitului poate fi majorat cu 200%, 300%, 400% sau 500% și se stabilește anual prin hotărâre a consiliului local, în funcție de gradul de neîngrijire al imobilului teren stabilit prin punctajul acordat prin fișa de evaluare, asftel:
– Categoria 1. Supraimpozitare cu 200% pentru punctajul procentual între 30% și 40%;
– Categoria 2. Supraimpozitare cu 300% pentru punctajul procentual între 41% și 60%;
– Categoria 3. Supraimpozitare cu 400% pentru punctajul procentual între 61% și 80%;
– Categoria 4. Supraimpozitare cu 500% pentru punctajul procentual > 81% .
Ca urmare a supraimpozitării, doar în perioada 2016-2019 au fost reabilitate 535 imobile.







Lasă un răspuns