La Cluj se va înființa Centrul Memorial „Avram Iancu”. Acesta se va afla în fostul imobil unde Crăișorului Munților a locuit la Cluj pe perioada studenției, pe strada care îi poartă numele.

Anunțul a fost făcut chiar de primarul Emil Boc sâmbătă, 17 februarie, pe scena Casei de Cultură a Studenților, în timpul spectacolului omagial „Avram Iancu – suflet românesc”.
Primăria Cluj-Napoca a reușit să achiziționez din fonduri publice imobilul unde a locuit Avram Iancu pe perioada studenției de la Cluj, pe care îl va transforma într-o casă memorială.
2024 – anul Avram Iancu în România
„Avem șansa să pornim la drum cu Centrul Memorial Avram Iancu de la Cluj. Adică pe strada Avram Iancu am reușit să achiziționăm încăperile unde Avram Iancu a locuit pe perioada studenției aici la Cluj și să transformăm acele încăperi într-un centru memorial, care vor fi făcute cu consultarea dumneavoastră, cu participare, cu idei. Eu m-aș bucura să avem câteva elemente din viața lui, de la casa lui părintească. Vom avea și o sală unde dumneavoastră puteți face dezbateri, desfășura evenimente culturale, conferințe și să ducem mai departe spiritul lui Avram Iancu.
Anul acesta vom organiza în luna aprilie o primă prezentare a conceptului”, a fost anunțul lui Emil Boc pe scena Casei de Cultură a Studenților.
Edilul Clujului i-a adus elogii celui supranumit Crăișorul Munților, în cadrul acestui eveniment.
„Deci dârzenia și dorința lui de a-și apăra identitatea creștin-ortodoxă, de a-și apăra neamul românesc le-a avut dintotdeauna în ADN-ul lui. Și de aceea moții l-au prețuit și îl vor prețui pentru eternitate. Este datoria noastră să păstrăm viu spiritul lui Avram Iancu, pentru că el nu a dorit altceva pentru neamul lui decât să trăiască în pace și liniște alături de ceilalți”, a declarat Boc.
CITEȘTE ȘI:
Discurs profund naționalist despre Avram Iancu, oferit de Emil Boc
Lasă un răspuns