Le-au făcut un drum prin grădină, și i-au tăiat nucii. Nimeni nu face nimic. S-a întâmplat la Jucu, Cluj, unde totul pare posibil

Posted by

Un localnic din comuna Jucu susține că autoritățile i-au intrat pe teren fără acord, au tăiat nucii, au excavat și au construit un drum asfaltat chiar prin grădina sa. Cum trăim în România, nicio autoritate publică nu pare grăbită să vadă acest abuz, comis împotriva unui drept fundamental, cum este cel de proprietate. Le-au făcut un drum prin grădină, și i-au tăiat nucii.

Le-au făcut un drum prin grădină, și i-au tăiat nucii. Primarul din Jucu: Dorel Pojar

Cazul de față te face să te întrebi pentru ce mai există Constituția României, și de ce Statul Român susține sus și tare că respectă drepturile fundamentale, când toată lumea știe că nu este așa.

Proprietarii au depus plângeri penale și cer explicații pentru o situație care, în 2025, pare de neimaginat.

Un drum apărut peste noapte

Călin Meghear, proprietar în zona Molitură – strada Trecătorii, spune că totul a început la finalul verii, când utilajele Primăriei Jucu au intrat în grădina familiei. Fără preaviz, fără expropriere și fără acordul proprietarilor, terenul a fost excavat, iar peste livada lor a apărut un drum nou.

„Am 3.050 de metri acolo. Au intrat pur și simplu, au săpat, au tăiat prunii și nucii, și au turnat asfalt. Ne-au pus și iluminat public pe terenul nostru. Nu am semnat nimic”, afirmă Călin Meghear.

Potrivit acestuia, administrația locală ar fi justificat intrarea pe teren printr-o „greșeală”. Totuși, lucrările au continuat până când drumul a fost complet asfaltat.

„Ne-au spus să donăm terenul. Am refuzat. Apoi au zis că vor cumpăra doar 400 de metri din cei 3.000, dar nu au stabilit niciun preț. Între timp, drumul e gata. Pentru ce au făcut pe 100 de metri lungime și patru metri lățime, nu există niciun act”, explică proprietarul.

Întâlniri amânate și avertismente voalate

Maghear mai spune că a fost chemat la Primăria Jucu, alături de frații lui, pentru discuții, însă întâlnirea a fost amânată de mai multe ori. În paralel, lucrările au continuat până la finalizare.

„În octombrie trebuia să ne întâlnim cu primarul, cu urbanismul și cu fondul funciar. Au tot tras de timp. Când ne-am întâlnit, într-un final, drumul era deja finalizat. Ne-au spus că oricum nu vom primi autorizație de construcție dacă nu cedăm terenul. Au încercat să ne amenințe, dar eu sunt genul de persoană care nu mă las impresionat”, susține Meghear.

Frații proprietarului au cerut la un moment dat un teren la schimb. Potrivit acestora, jurista instituției ar fi spus că „nu se poate”. La discuție ar fi participat și edilul, precum și funcționari din urbanism și fond funciar.

A existat și un proces-verbal întocmit la primărie, dar autoritățile ar fi amânat orice decizie concretă.

La Prefectura Cluj, clasicul răspuns: ”Nu se poate”

Proprietarii au depus plângeri la DNA și la Parchet și și-au angajat un avocat. Unul dintre frați a mers în audiență la Instituția Prefectului Cluj.

„Doamna prefect Maria Forna ne-a spus că nu este de competența lor. Practic, nimeni nu își asumă nimic”, mai spuen Călin Maghear.

Terenul se află într-o zonă valoroasă, iar proprietarii spun că livada a fost distrusă complet.

„Au intrat cu cupa excavatorului și au smuls nucii. Acolo era munca noastră de ani de zile”, afirmă Călin Meghear.

Cazul ridică întrebări serioase despre modul în care se fac lucrările publice în comuna Jucu și despre respectarea dreptului de proprietate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *