În perioada 22 – 26 mai a.c. la nivel național se derulează Săptămâna Prevenirii Criminalității, în cadrul căreia sunt organizate de către polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității o serie de activități informativ-preventive, cu precădere în unitățile de învățământ.
Astfel, ziua de luni, 22 mai a.c., a urmărit siguranța copiilor, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității fiind alături de copii în cadrul unei grădinițe din comuna Florești, unde au dezbătut mai multe teme adaptate vârstei lor.
Discuțiile au vizat modul de comportament care îi protejează pe cei mici de pericole atunci când se deplasează pe stradă, se află acasă, în mașină, la locurile de joacă sau în alte zone.
De altfel, s-a adus în atenție semnificația indicatoarelor rutiere adresate traficului pietonal și importanța respectării regulilor de circulație, riscurile și vulnerabilitățile existente în trafic.
Astfel, în intervalul calendaristic 22 – 26 mai 2023, la nivelul subunităților Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, se vor desfășura activități structurate pe domenii de prevenire, după cum urmează:
- 22 mai – Activități dedicate siguranței copiilor;
- 23 mai – Activități dedicate siguranței în mediul online;
- 24 mai – Activități dedicate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului;
- 25 mai – Activități dedicate prevenirii disparițiilor de minori/plecărilor voluntare;
- 26 mai – Activități dedicate prevenirii violenței domestice.