Lemne în valoare de 3000 lei, confiscate de polițiștii clujeni la Huedin

Posted by

Polițiștii clujeni au confiscat material lemnos în valoare de 3000 de lei, transportate de un camion condus de un șofer în vârstă de 37 de ani.

„La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 23.25, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au interceptat în trafic, pe DN1 E60, pe raza localității Huedin, un autocamion încărcat cu material lemnos, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Cluj-Napoca.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deținea documente specifice de transport. S-a procedat la inventarierea tehnică a materialului lemnos de către reprezentanții Ocolului Silvic Huedin, rezultând o cantitate de 14,62 mc, în valoare de 3.000 de lei.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și lăsată în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Huedin. De asemenea, a fost dispusă și măsura indisponibilizării autocamionului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace transport a materialelor, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport”, a anunțat IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *