Oamenii lui Emil Boc nu se mai opresc din declarațiile care mai de care mai aiuritoare. De data asta a venit rândul viceprimarului Dan Tarcea. Liberalii lui Boc l-au întrecut pe Ceaușescu la megalomanie.

Tarcea a declarat sâmbăta trecută, la evenimentul de lansare a candidaților din PNL, că municipiul Cluj Napoca este noul ”tigru” al economiei europene. Cu alte cuvinte, a spus Tarcea, Clujul are cea mai mare creștere economică din UE.
”Municipiul Cluj Napoca a avut cea mai mare creștere economică din întreaga Uniunea Europeană. Și dragi colegi, asta se datorează administrației liberale de la Cluj. Această echipă pe care o avem la Primăria Cluj Napoca, a reușit să genereze proiecte de peste 4.5 miliarde de euro, iar aceste proiecte pozitive pot continua”, a declarat Tarcea.
Wikipedia îl contrazice pe Tarcea
Potrivit Wikipedia, Timișoara este orașul cu cea mai mare creștere din UE, și nu Clujul.
Timișoara are cea mai dinamică economie din România. Dar și cel mai mare aflux de investiții dintre orașele regionale ale țării. Acest oraș are cea mai ridicată rată antreprenorială din Regiunea de Vest și un sistem de Startup-uri în plină dezvoltare.
Conform datelor oficiale furnizate de Banca Mondială, Timișoara este orașul cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.
În clasamentul mondial al calității vieții realizat de platforma Numbeo, Timișoara se află pe primul loc în România și pe locul 84 în lume, imediat după Philadelphia și Birmingham, și peste Lisabona, Bruxelles sau Manchester.
Este singurul oraș din România inclus de publicația Time în topul destinațiilor turistice din lume, alături de Washington, D.C., Barcelona sau Napoli. De asemenea, acest oraș a fost desemnat cel mai bun oraș de city-break din Europa în anul 2023.[7]
Timișoara este orașul cu cea mai rapidă urbanizare din România, fenomen demografic corelat cu dezvoltarea economică accelerată a județului Timiș.
Trendul se va accentua odată cu aderarea României la Spațiul Schengen și celelalte structuri euro-atlantice, datorită proximității imediate la graniță și accesului rapid al Timișoarei la piețele din Occident și Balcanii de Vest.
Timișul este din anul 2023 cea mai mare piață de real-estate din România, cu 1.459 de proiecte în execuție și pregătire.
Și nu în cele din urmă, Timișoara are un primar de la USR.
@cluj.1 Dan Tarcea, viceprimarul Clujului: Municipiul Cluj-Napoca a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană #cluj #clujnapoca #clujnapoca_city #clujnapoca_city♥️ #uniuneaeuropeana #dantarcea #viceprimardantarcea
Lasă un răspuns