, ,

Litoralul românesc, dominat de clujeni. Cei mai mulți vin din București

Posted by

Litoralul românesc a atras foarte mulți turiști români veniți din toate județele, iar Clujul ocupă locul III în acest top, pe primul loc fiind București și Prahova.

Peste o treime dintre turiştii care ajung pe litoral sunt din Bucureşti, aceştia fiind cei mai numeroşi, urmaţi de cei din Prahova şi Cluj, conform datelor prezentate de Litoralulromânesc.ro, La polul opus, sunt turiştii proveniţi din judeţele Tulcea, Ialomiţa, Mehedinţi şi Sălaj, transmite news.ro.

„Cei mai mulţi turişti care şi-au făcut vacanţele în staţiunile autohtone de la Marea Neagră până la jumătatea sezonului estival sunt din Bucureşti, peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc fiind din Capitală”, indică datele colectate de Litoralulromanesc.ro, care se prezintă ca fiind cel mai mare turoperator pe acest segment.

Clujenii, în topul turiștilor de pe litoralul românesc

„Datele analizate în sezonul 2022 – 2023, pe un eşantion de peste 207.000 rezervări, evidenţiază faptul că aproape 36% dintre turiştii care au ajuns în acest interval pe litoralul românesc provin din Bucureşti. Capitala conduce detaşat clasamentul, următoarele două locuri din Top 3 fiind la mare distanţă. Astfel, locul secund este ocupat de judeţul Prahova, cu 5,92% din totalul turiştilor veniţi pe litoral, iar pe poziţia a treia se află judeţul Cluj, cu 5,27% din total”, transmite Litoralulromânesc.ro.

La polul opus se situează judeţele Tulcea, Ialomiţa, Mehedinţi şi Sălaj, care, cumulat, nu adună nici două procente.

Mai mult decât atât, locuitorii Capitalei sunt turişti recurenţi, în condiţiile în care unii dintre ei merg chiar şi de 3-4 ori pe vară la mare, spre deosebire de cei din alte judeţe, care îşi organizează o singură deplasare pe sezon pe litoralul românesc

În continuare, Topul 10 al judeţelor din care vin la mare turişti este format din: Timiş (5,20%), Braşov (4,44%), Iaşi (4,30%), Argeş (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) şi Suceava (2,10%).

Locuitorii Capitalei sunt şi cei care frecventează litoralul autohton de mai multe ori de-a lungul unui sezon estival, unii dintre ei chiar şi 3-4 ori, spre deosebire de turiştii din alte judeţe, care petrec un singur sejur la mare pe vară. Diferenţe sunt şi în ceea ce priveşte durata medie a sejurului: în vreme ce bucureştenii stau pe litoral în medie 2,8 nopţi, turiştii care vin din alte judeţe, în special cele aflate la mare distanţă, aleg sejururi cu o medie de 4,6 nopţi.

Clujenii fac un efort mai mare pentru a ajunge la mare

„Am constatat că pe măsură ce turiştii locuiesc mai departe de destinaţie, creşte media sejurului, deoarece pentru majoritatea această deplasare reprezintă singura vacanţă din an în staţiunile româneşti de la Marea Neagră. Efortul depus pentru această călătorie este mai mare pentru turiştii care vin din judeţe precum Cluj, Timiş sau Iaşi, prin urmare şi perioada pe care o petrec pe litoral este mai mare. În schimb, pentru bucureşteni accesul la litoral este mult mai rapid şi mai uşor, fie că aleg să călătorească cu maşina personală, fie cu trenul. De aceea, mai ales pentru tineri, o «escapadă» la mare într-un weekend prelungit este la îndemână”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Analiza mai relevă faptul că printre românii care îşi rezervă sejururi pe litoralul românesc se numără şi constănţeni. Judeţul Constanţa se află aproape la mijlocul clasamentului, cu 1,19% din totalul rezervărilor, un procent apropiat de cel al judeţelor Hunedoara şi Gorj, între care se află în acest top.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *