Livratorii din Cluj chemați la ședință de poliție pentru a li se explica regulile de circulație

Posted by

Livratorii din Cluj chemați la ședință de poliție pentru a le explica regulile de circulație. Acest demers vine ca urmare a creșterii numărului de accidente de circulație în care au fost implicați livratorii, marea lor majoritate străini.

Livratorii din Cluj chemați la ședință de poliție
Livratorii din Cluj chemați la ședință de poliție

Astfel, livratorii de produse alimentare, foarte prezenți în traficul clujean s-au întâlnit cu polițiștii rutieri și cei din cadrul structurii de prevenire care au venit în întâmpinarea lor pentru cunoașterea și înțelegerea regulilor de circulație din România, respectiv importanța respectării acestora pentru a preveni implicarea în evenimente rutiere.

Sesiunea de informare a fost desfășurată împreună cu reprezenți ai Direcției Generale de Poliție Locală din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj, Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca, Asociației Angajaților Străini din România, Coaliției pentru Economia Digitală și ai Organizației Internaționale pentru migrație – filiala Cluj.

Fiecare țară are reguli diferite de circulație

Aceasta a fost prima dintr-o serie de întâlniri cu cetățeni care vin din alte stat, unde regulile de circulație pot fi diferite.

„Seminariile pe care le organizăm împreună cu partenerii noștri au ca obiectiv principal îmbunătățirea cunoștințelor privind regulile de circulație din România. Navigarea prin aglomerările urbane nu este un lucru tocmai ușor, în special pentru cei care vin din țări în care regulile de circulație pot fi diferite. Partenerii noștri cu care colaborăm pentru servicii de livrare susțin astfel de proiecte destinate livratorilor, care contribuie la siguranța pe drumurile publice. După succesul seminariilor organizate în București în trecut, împreună cu Brigada Rutieră și al celui din Cluj Napoca, intenționăm să ajungem și în alte județe din țară în perioada următoare cu același format”, a declarat  Cătălin Codreanu, președintele Coaliției pentru Economia Digitală.

Evenimentul a avut ca scop informarea acestora despre regulile de circulație și măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.

„Participanții au avut oportunitatea de a interacționa cu polițiști rutieri și de a primi materiale educative, contribuind astfel la creșterea siguranței pe drumurile din România”, au arătat și reprezentanții Asociația Angajaților Străini din România.

Întâlnirea vine și după ce timp de o săptămână polițiștii clujeni au făcut controale în trafic printre cei care folosesc biciclete, trotinete și mopede, în special livratori de mâncare și au dat și amenzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *