Localii lui Bonțidean vor avea dreptul să poarte bodycam-uri. Discuțiile cu cetățenii vor putea fi înregistrate audio – video

Posted by

Poliția Locală va putea folosi oficial mijloace de înregistrare foto, audio și video, inclusiv camere de tip bodycam, după ce Camera Deputaților a adoptat miercuri, în mod decizional, un proiect de lege care modifică Legea poliției locale nr. 155/2010. Actul normativ merge la promulgare. Localii lui Bonțidean vor avea dreptul să poarte bodycam-uri.

Localii lui Bonțidean vor avea dreptul să poarte bodycam-uri.

Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 208 voturi „pentru”, 7 voturi „contra” și 79 de abțineri. Prin acest proiect, legislația este completată cu un nou capitol intitulat „Utilizarea mijloacelor de înregistrare foto-audio-video portabile și protecția datelor cu caracter personal”.

Ce prevede concret noua lege

Potrivit proiectului adoptat, polițiștii locali sunt autorizați să poarte și să utilizeze, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, dispozitive de înregistrare foto-audio-video portabile de tip bodycam.

Legea stabilește expres cadrul normativ, condițiile și limitele în care aceste dispozitive pot fi folosite, cu respectarea protecției datelor cu caracter personal și a drepturilor și libertăților cetățenești.

Un amendament adoptat prevede că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii locali care au în dotare astfel de dispozitive au obligația să le utilizeze pentru înregistrarea acțiunilor desfășurate în locuri publice, în limitele competențelor legale, fără a fi necesar consimțământul persoanelor vizate.

De asemenea, în măsura în care circumstanțele permit, polițiștii locali trebuie să informeze persoanele că sunt înregistrate prin intermediul acestor mijloace.

Au obligația să informeze cetățeanul

Structurile de Poliție Locală Cluj Napoca, dar și cele din toată țara, au obligația să informeze publicul cu privire la dotarea polițiștilor cu bodycam-uri. Acest lucru se va face atât prin semne vizibile aplicate pe uniforme sau echipamente, cât și prin publicarea de informații relevante pentru cetățeni.

Înregistrările realizate prin intermediul bodycam-urilor vor fi păstrate timp de 6 luni de la data obținerii. Excepție fac situațiile în care acestea sunt folosite într-o procedură judiciară, caz în care înregistrările vor avea regimul probelor. După expirarea termenului de 6 luni, datele vor fi distruse prin proceduri ireversibile.

Polițiștii locali care vor utiliza aceste dispozitive sau vor avea acces la datele colectate vor fi instruiți în privința regulilor de protecție a datelor cu caracter personal înainte de validarea accesului și ulterior cel puțin o dată pe an.

Control și ordine comune de aplicare

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal va efectua din oficiu controale asupra modului în care sunt prelucrate datele colectate de Poliția Locală prin aceste mijloace.

Totodată, măsurile organizatorice, tehnice și procedurale privind utilizarea bodycam-urilor și prelucrarea datelor vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și al ministrului Afacerilor Interne.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional, urmând să fie trimis la promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *