În localitatea Măguri, iarna s-a instalat bine de tot. Atât de bine încât zăpada a ajuns să măsoare și patru metri.
Un drum până la Măguri, județul Cluj poate fi o aventură în sine. Cu toate că drumul este curățat, frezele au reușit cu greu să se strecoare până în satul unde locuiesc peste 300 de oameni. Peisajul este unul desprins parcă din iernile copilăriei bunicilor noștri. Doar în poveștile acestora mai auzeai de zăpadă de doi metri și de tuneluri făcute din casă până la grajdul animalelor. Așa e și la Măguri, numai că zăpada în loc să aibă doi metri, poate avea chiar patru metri.
„Așa iarnă grea nu am mai văzut de trei ani. Atunci a mai fost așa de multă zăpadă. Aici unde zăpada e viscolită are și patru metri înălțime. Nu te poți apuca să umbli decât prin locurile curățate pentru că o dată te trezești că ești la trei – patru metri în zăpadă”, ne spune Ioana Tomoș, un localnic.
Avem provizii pentru un război
În sat sunt câteva magazine care sunt aprovizionate cu greu. Și asta pentru că autoritățile nu au reușit să curețe drumul decât pe lățimea unei benzi de circulație. Așa se face că dacă o mașină urcă cu greu prin peisajul polar, alta trebuie să aștepte într-un loc bine stabilit. Este un fel de stai și fugi prin zăpadă.
„Avem și magazine. Dară că avem. Numai că la noi oamenii se aprovizionează de toamna. Și dacă ar fi război am duce-o un an de zile. Cum nu prea avem ce face acum, mai mult ne uităm la televizor. Și acolo ce să vezi, toată ziua cu gazul și cu războiul. Dacă a fi război bine nu a fi, asta e clar”, mai spune bărbatul.
La un mic magazin din ceea ce pare centrul satului, o mică stradă cu câteva case mai răsăsite din noianul de zăpadă, oameni nu prea vezi. O femeie fuge repede să cumpere un borcan de muștar. Spune că a prăjit cârnați făcuți din porcul pe care l-a tăiat acum o lună și nu mai are muștar.
„Cum să fie viața aici. Vedeți si dvs. Noi ne-am obișnuit. E și greu dar și bine. Lupi și urși nu o să vedeți în astă vreme. Stau și animalele mai ferite. Urșii umblă mai mult primăvara și vara. Și lupii la fel. Acum, cu zăpada asta nu mai umblă nimeni. Toți așteptăm primăvara. Război nu a fi. Asta cred eu. Dacă vroiau să facă rușii război erau deja prin Ucraina”, ne-a spus și Otilia Tomoș, răspunzându-ne la o mulțime de întrebări.
Viața merge înainte
Chiar dacă sunt nevoiți să trăiască într-un climat ostil, la Măguri viața merge înainte. Copiii merg la școală în formatul fizic. Chestiunea cu coronavirusul este și ea prezentă. Aici oamenii zic că sunt vaccinați, dar că au recurs la acest gest abia după ce au trecut prin boală.
„Este microbuz și îi duce pe copii la școală la Bogdănești, unde sunt clasele 1-8. De vaccin oamenii sunt cam vaccinați dar nu au făcut de bună voie vaccinul, decât după ce au trecut prin boală. Vă pot spune cazul meu, am tras vreo trei săptămâni de am crezut că mor în fiecare secundă. A fost cea mai rea experiență din viața mea. Cam toți au pățit-o așa. Au mers să se vaccineze abia după ce au trecut prin boală. Au și murit oameni, ca peste tot. Dumnezeu să îi ierte, dar musai să mergem înainte. Ce-0m face?”, ne-a mai spus bărbatul care trăiește în Măguri.
Lasă un răspuns