Acasă EVENIMENTE Lovitură de sute de mii de euro pentru mafia traficului de droguri...

Lovitură de sute de mii de euro pentru mafia traficului de droguri din Cluj. Au fost efectuate percheziții cu mascații

0

DIICOT a efectuat mai multe percheziții în județele Cluj și Suceava, în cadrul unei acțiuni în forță, în cadrul căreia au găsit mai multe substanțe psihoactive care urmau să fie vândute.

Acțiunea a fost coordonată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava – Serviciul Antidrog, au efectuat și a avut loc în cursul zilei de astăzi, 21 martie. A avut loc un număr de 27 de percheziții la domiciliu, două dintre acestea au fost în Cluj-Napoca.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada iunie 2022 – martie 2023, mai multe persoane de pe raza municipiului Rădăuți, județul Suceava au constituit un grup infracțional organizat specializat în  traficul de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv, acestea comercializând substanțele consumatorilor, inclusiv minori,  de pe raza municipiului și a localităților limitrofe.

Membrii grupului infracțional au achiziționat substanțele, destinate vânzării, atât  din străinătate cât și de la persoane din municipiului Cluj – Napoca”, au transmis reprezentanții DIICOT.

Pe parcursul perchezițiilor au fost confiscate aproximativ 3,5 kilograme de substanțe periculoase psihoactive. Potrivit polițiștilor, traficanții comercializau drogurile cu sume cuprinse între 200 și 250 de lei per gram. Doar din capturile realizate de polițiști, suma pe care membrii grupului infracțional ar fi putut să o obțină este de minim 700.000 de lei (140.000 de euro).

Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Cluj – Napoca și B.C.C.O. Iași, I.P.J. Suceava, I.P.J. Bistrița Năsăud, I.P.J. Cluj  și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Suceava și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.