Lovitură dură pentru colosul Wizz Air! Amendă uriașă primită pentru practici înșelătoare

Posted by

Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa, a încasat o amendă de jumătate de milion de euro din partea Autorității Antitrust din Italia, după ce a promovat un abonament anual prezentat drept “nelimitat”, dar care ascundea numeroase restricții. Autoritățile italiene au constatat că modul de prezentare al serviciului a fost înșelător, iar clauzele din contract – abuzive, afectând drepturile consumatorilor.

Lovitură dură pentru colosul Wizz Air
Lovitură dură pentru colosul Wizz Air

Abonament vândut ca „nelimitat”, dar plin de restricții ascunse

Abonamentul anual „Wizz All You Can Fly”, promovat inițial la 499 de euro și ulterior la 599 de euro, a fost descris de companie ca o ofertă ce permite acces nelimitat la zborurile internaționale operate de Wizz Air. În realitate, Autoritatea Italiană pentru Concurență și Piață (AGCM) a descoperit că prezentarea publică a produsului a omis informații esențiale despre limitări, condiții și ferestre de rezervare.

Potrivit autorității, clienții nu au fost informați clar despre numărul redus de locuri disponibile pentru abonați la fiecare zbor, despre intervalele în care pot fi efectuate rezervările sau despre alte restricții ce făceau ca „nelimitatul” să fie, de fapt, destul de limitat. AGCM subliniază că informațiile precontractuale au fost incomplete și formulate ambiguu, inducând consumatorii în eroare.

Clauze abuzive și posibilitatea de modificare unilaterală a serviciului

Pe lângă lipsa de transparență, ancheta Antitrust a scos la iveală existența unor clauze considerate abuzive în contractul abonamentului. Wizz Air și-a rezervat dreptul de a modifica oricând termenii și condițiile serviciului sau chiar de a-l suspenda, fără a oferi motive justificate și fără a asigura protecții adecvate pentru clienți.

Raportul AGCM arată că anumite reguli îngreunau accesul la rambursări proporționale și limitau dreptul de retragere în situații precum suspendarea serviciului sau anularea zborurilor din hub-ul preferat al clientului. Aceste prevederi, susține instituția, generau un dezechilibru semnificativ între drepturile consumatorilor și obligațiile companiei.

Prin urmare, autoritatea italiană a decis sancționarea Wizz Air cu 500.000 de euro pentru încălcarea legislației privind practicile comerciale corecte. Cazul readuce în atenție necesitatea unei transparențe reale în ofertele “nelimitate” promovate de companii și responsabilitatea operatorilor de a prezenta clar toate condițiile contractuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *