Ministerul Afacerilor de Interne a anunțat că, în România au fost confiscați peste 180.000 metri cubi de material lemnos în perioada 2021 – 2022 în baza Legii Codului silvic (46/2008), conform cifrelor obținute de deputatul Alin Prunean.
De asemenea, în aceeaşi perioadă s-au indisponibilizat circa 195 de autovehicule, autoutilitare şi camioane şi s-a dispus ridicarea în vederea confiscării aproape 200 de căruţe.
Totodată, s-au aplicat 25.800 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 42 milioane lei (o medie de peste 35 sancţiuni zilnic) în urma încălcării dispoziţiilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, şi au fost sesizate 26.403 de infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008, în 4.830 de cazuri au început urmărirea penală (o medie de peste 36 de sesizări zilnic).
„Ce înseamnă 180.000 metri cubi de lemn?! Aproximativ 18 milioane de euro! Ce putem face cu 18 milioane de euro? Am putea face şase creşe a 70 de locuri fiecare, am putea să avem programul ‘O masă caldă’ pentru 152 de şcoli, am putea să construim 370 de apartamente ANL, am putea să cumpărăm 1.290 de Dacia Logan, am putea să plătim salariul minim net pentru 143 de persoane pe o perioadă de 35 de ani, am putea să construim un spital, (…) am putea să cumpărăm peste 500.000 de ghete/încălţăminte pentru copii”, a precizat deputatul Alin Prunean.
Lasă un răspuns