Al doilea proces împotriva unor investitori imobiliari a fost câștigat de către Primăria Feleacu. Aceștia aveau in plan construcția de blocuri pe raza comunei.
Investitorii imobiliari nu au deschidere în Feleacu și nu pot ridica blocuri din cauza Planului Urbanistic de Detaliu.
„Dezvoltatorii imobiliari au formulat calea de atac a recursului împotriva sentinței pronunțate de prima instanță și au criticat soluția de admitere a excepției de nelegalitate a Planului Urbanistic de Detaliu, însă la data de 03 mai 2023 Curtea de Apel Cluj a respins în mod definitiv pretențiile dezvoltatorilor imobiliari și a menținut soluția primei Instanțe, respectiv că, excepția de nelegalitate poate fi invocată și față de Planul Urbanistic de Detaliu care are natura unui act administrativ individual, indiferent de termenul scurs de la momentul adoptării sale nelegale. Și de data aceasta emoțiile noastre au fost pe măsura, însă, am reușit încă o dată să evităm să dăm start la construirea blocurilor in comuna noastră”, a declarat primarul din Feleacu, Gabriel Costea.
Lasă un răspuns