Puțini clujeni își mai aduc aminte de curajul nebun al unor tineri din Cluj Napoca, în 21 decembrie 1989. Era cu o zi înainte de a fugi Ceaușescu de la putere. Lucian Matiș, eroul uitat al Clujului.

În ziua respectivă, o zi de joi, în jurul orei 16.00, armata a ucis 11 oameni, în Piața Unirii. Militarii au deschis focul asupra tinerilor care au avut curaj să strige împotriva tiranului. Printre cei mrți, și tânărul Lucian Matiș, cel despre care se spune că a avut un curaj nebun.
Memoriile scrise atunci de oficiali, sunt clare, dar uitate azi de tânăra generație care nu știe cum au trăit românii în acele vremuri.

”În ziua de 21 decembrie 1989, la ora 15.00, după ce au aflat că muncitorii de la C.U.G. doresc să vină în centru, un grup de aproximativ 50 de persoane (Călin Nemeș, Lucian Matiș, Gavril Ladiu etc) s-a amplasat în Piața Libertății, unde Călin Nemeș, de pe capota unei mașini, s-a adresat celor din piață, solicitându-le să-și exprime dezacordul față de genocidul de la Timișoara. Primul discurs liber rostit în Cluj după 50 de ani de comunism a avut un oarecare efect, mai multe persoane începând să scandeze ‹Jos dictatura!›, ‹Timișoara!›, ‹Libertate!› etc.”, se arată într-un document oficial.
Împușcat de militari în Piața Uniri
La ora 15.40, în Piața Libertății a fost adusă de la U.M. Florești, o subunitate comandată de cpt. Carp Dando, care în cea mai mare grabă s-a desfășurat în dispozitiv, în apropierea Hotelului Continental.
Din acest punct, evenimentele s-au precipitat, un rol important avându-l cpt. Carp Dando, care, probabil depășit de situație, a ordonat soldaților să-și fixeze încărcătoarele la arme și să introducă proiectil pe țeavă, el însuși având pistolul în mână.
Stângăciile sau poate dorința de afirmare a căpitanului au incitat și mai mult grupul demonstranților din Piața Libertății unde au început să fie strigate îndemnuri împotriva violenței: ”Noi suntem poporul!” și ”Voi pe cine apărați?”.
”Acestea au fost împrejurările în care Călin Nemeș, urmat imediat de profesorul Gavril Ladiu și de Lucian Matiș, au intrat în partea carosabilă a pieței (foto jos), apropiindu-se cu piepturile dezvelite de soldați, gest prin care doreau să-și exprime intențiile exclusiv pașnice. Dezvoltarea grupului inițial de la 3 la aproximativ 12 persoane l-a iritat și mai mult pe cpt. Dando care, se pare, l-a îmbrâncit pe Lucian Matiș, acesta căzând pe trecerea de pietoni dintre Librăria Universității și spațiul verde din Piața Libertății”, se mai arată în document.
Încercând să-și apere prietenul, Călin Nemeș s-a repezit asupra lui Carp Dando, prăbușindu-se împreună pe șosea.
În acel moment, căpitanul a ordonat deschiderea focului, acesta fiind urmat de câteva rafale, în timpul cărora au fost ucise 11 persoane și rănite alte 22, printre care Călin Nemeș și profesorul Gavril Ladiu.
Călin Matiș a fost lăsat timp de peste o oră să agonizeze pe asfalt. A murit fără să știe că peste doar o zi Ceușescu urma să fugă de la putere.
Lasă un răspuns