Luptătorul de origine lituaniană care a fost închis în Penitenciarul Gherla în dosarul celei mai mari cantități de droguri descoperite în România va ajunge într-o închisoare din Lituania.
Curtea de Apel Constanța a aprobat transportul luptătorului periculos din Penitenciarul Gherla într-un penitenciar din Republica Lituania, potrivit ziuaconstanta.ro.
Condamnat la 18 ani și 6 luni de închisoare
Bărbatul a fost condamnat la 18 ani și șane luni de închisoare în anul 2018, în dosarul celei mai mari cantități de droguri descoperite în România, iar acum este transferat acasă.
În iunie 2016, polițiștii au descoperit 2.500 de kilograme de cocaină provenită din Columbia într-un depozit din Euforie Sud. „În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul M.M. împreună cu inculpaţii N.R.D., cetăţean columbian, şi cu M.N., L.A., G.V. şi M.D., cetăţeni lituanieni, au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat, pe care ulterior l-au şi sprijinit prin acţiuni distincte, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic internaţional de droguri de mare risc (efectuarea de transporturi de mari cantităţi de cocaină din Columbia în Europa de Vest, cu tranzitarea teritoriului României) şi trafic intern de droguri de mare risc (extragerea, deţinerea şi manevrarea drogurilor respective, pe teritoriul României, în vederea transportării ulterioare a acestora în ţări din Europa de Vest)”, potrivit DIICOT.
Lasă un răspuns