În ultimii ani, cu largul concurs al Primăriei Ciurila, Cluj, condusă de liberalul Cristinel Popa, Pădurea Făget, considerată ”plămânul verde” al Clujului, a fost distrusă treptat, sub lamele buldozerelor. Și a intereselor imobiliare. Mafia imobiliară din Ciurila, Cluj, a suferit o grea lovitură.

La Ciurila au fost autorizate în ultimii ani mii de case. Unele dintre ele, chiar pe locul Pădurii Făget. La intrare în localitatea Sălicea, chiar imediat spre Moara de Vânt, unde mii de copii din Cluj vin să vadă animalele, a început să se construiască barbar. Zeci de proiecte imobiliare cu sute de case sunt în construcție, sau în curs de avizare.
Ma nou, Primăria Ciurila a aprobat fără respectarea legilor în vigoare, extinderea intravilanului comunal, cu 400 de hectare, chiar în inima Pădurii Făget.
Doar că, o hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Cluj, în data de 18 decembrie 2025, dă o grea lovitură mafiei imobiliare. Instanța a admis excepția de nelegalitate privind Decizia etapei de încadrare DEI 123/2021, document esențial pentru PUG-ul comunei Ciurila, emis de APM Cluj fără evaluare de mediu și fără evaluare adecvată.
Sentința deschide un precedent major.
”Extinderea intravilanului cu peste 400 de hectare a fost permisă în lipsa analizelor de mediu, inclusiv prin introducerea de terenuri în aria protejată ROSCI0074 Făgetul Clujului – Valea Morii, cu impact direct asupra habitatelor rare și zonelor umede. Instanța a constatat că procedura a fost fundamental viciată”.
Rolul societății civile
În centrul acestui rezultat se află Fundația Eco-Civica, care, alături de activiști locali, a semnalat constant riscurile urbanistice și de mediu. Avertismentele au fost ignorate ani la rând. Abia acum, prin anularea DEI, instanța a confirmat că documentul a fost emis cu încălcarea legii.

Hotărârea produce efecte imediate și asupra altor proiecte. A fost anulat și suspendat PUZ-ul pentru așa-numitele „case sociale” din Sălicea (HCL 8/2023), precum și DEI 39/2022, tot fără evaluare de mediu.
Proiectul prevedea construcții pe o zonă de turbărie, parțial inclusă în Rezervația Naturală Făgetul Clujului, recunoscută pentru biodiversitatea sa.
Un precedent cu impact larg
Decizia are o semnificație care depășește cazul Ciurila. În județul Cluj, deciziile de încadrare fără evaluare de mediu au devenit practică uzuală pentru proiecte rezidențiale și investiții la marginea sau în interiorul Făgetului. Anularea ”DEI 123/2021” este prima lovitură serioasă dată acestui mecanism.
Procesul va continua în recurs, la Curtea de Apel București. Până atunci, hotărârea transmite un mesaj clar: lipsa evaluărilor de mediu nu mai poate fi acoperită prin avize formale.
Pentru Făget, dar și pentru clujeni, este o victorie importantă și o confirmare că presiunea civică poate produce rezultate concrete.








Lasă un răspuns