Un tânăr șofer în vârstă de 20 de ani a fost sancționat de polițiștii din Baciu după ce a încălcat legea în repetate rânduri, prima dată a fost prins sub influența drogurilor la volan, iar a doua oară a fost prins tot la volan însă fără plăcuțe de înmatriculare.
Bărbatul a fost oprit în trafic pe 8 septembrie, în Florești, la miezul nopții, iar în urma verificării documentelor, polițiștii au constatat că autoturismul condus de el avea polița de asigurare obligatorie expirată, ceea ce a atras aplicarea unei sancțiuni contravenționale și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare de pe autoturism.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Însă, la testarea cu drugtest, aparatul a semnalat că șoferul consumase substanțe interzise.
„Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ, însă testarea cu aparatul drugtest a semnalat prezența substanțelor interzise, context în care polițiștii l-au condus pe acesta la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise.
Tânărul a fost din nou oprit în trafic în ziua următoare, 9 septembrie, în jurul orei 00:10, pe strada Transilvania din Baciu.
De data aceasta, verificările au relevat faptul că dreptul de a conduce al acestuia era deja suspendat.
Polițiștii au constatat că tânărul fusese depistat în trafic de către colegii lor din Florești cu o zi înainte, când i s-a reținut certificatul de înmatriculare al vehiculului.
În urma acestor constatări, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat instanței, care a decis măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 50 de zile.
S-a constatat, de asemenea, că dreptul acestuia de a conduce autovehicule era suspendat, urmare depistării în trafic de către polițiștii din Florești, cu o zi în urmă, când s-a dispus și reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, întocmind un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau înregistrat”, se mai arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.
