Mașinile Google Street View revin din nou în România în această primăvară și vor străbate și județul Cluj, inclusiv municipiile Cluj-Napoca și Turda, cu scopul de a actualiza imaginile de pe străzile din orașe.
Astfel, în următoarele luni, mașinile Google vor străbate șoselele țării și vor vizita peste 100 de localități și drumurile dintre ele, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps, potrivit economedia.ro.
Preluarea de imagini 3600 Street View în România începe marți, 7 martie. Mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara, de la Vălenii de Munte, Câmpulung, Timișoara, Orșova, Deva, București, Pașcani, Călărași, până la Târgu Mureș, precum și Cluj-Napoca sau Turda.
Lista actualizată și completă a zonelor care vor fi fotografiate de mașinile Street View în România poate fi consultată AICI.
Ce este Street View?
Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate pe Google Maps primele imagini din cele mai importante orașe.
Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice.
Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2021, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șosele care le conectează.
Lasă un răspuns