, ,

Meciului anului în sportul din Cluj. U-BT Cluj, în fața celui mai important meci din istoria clubului

Posted by

Meciului anului în sportul din Cluj. U-BT Cluj, în fața celui mai important meci din istoria clubului, care va avea loc în această seară, de la ora 19:00, împotriva puternicei formații britanice London Lions.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va fi gazda celui mai important meci din istoria clubului U-BT Cluj-Napoca.

10.000 de fani vor fi în tribune

10.000 de spectatori vor fi prezenți la acest duel european incendiar din sferturile EuroCup, toate biletele epuizându-se in trei ore online de la punerea lor în vânzare.

Meciul va fi transmis în direct la Prima Sport 1.

Ultimele 200 de bilete, la BT Arena, de la ora 12:00

De asemenea, suporterii care nu au prins bilet mai au o șansă miercuri, de la ora 12:00, atunci când vor fi scoase la vânzare, la casieria de la BTarena, ultimele 200 de tichete. De notat faptul că o singură persoană va putea achiziționa maximum 4 bilete.

Nicio reprezentantă din România sau din Marea Britanie nu a ajuns vreodată în sferturile de finală ale BKT EuroCup.

De asemenea, U-Banca Transilvania și London Lions se află la cel de-al doilea sezon în această competiție. Anul trecut, englezii au prins Play-Off-ul, dar au fost eliminați de către Joventut Badalona, în urma unui bilanț de 8 succese și 10 înfrângeri. În schimb, U-Banca Transilvania a părăsit întrecerea încă din faza grupelor.

În actuala stagiune, ambele echipe au progresat. Trupa lui Mihai Silvășan a impresionat prin victoriile mari cu Gran Canaria, Ratiopharm Ulm, Buducnost Podgorica sau Aris Salonic.

London Lions a fost repartizată în grupa A, fiind o specialistă a deplasărilor. Aceștia au câștigat 8 din cele 9 partide jucate în deplasare.

În drumul lor, baschetbaliștii lui Petar Božić au depășit nume importante, precum Joventut Badalona, Beșiktaș Istanbul, respectiv Prometey.

Mai exact, Lions au terminat grupa cu 12 rezultate pozitive și 6 eșecuri. În plus, formația engleză vine după ce a eliminat-o în optimi pe Turk Telekom cu 100-77.

Din punct de vedere statistic, principalul remarcat al viitorilor adversari este Matt Morgan. Titular în toate cele 19 dispute, americanul are medii de 17.2 puncte, 4.1 pase decisive și 2.3 recuperări. La rândul său, pivotul Gabe Olaseni contribuie cu 15.9 puncte, 7.7 recuperări și 2.4 pase decisive. Venit din NBA, David Nwaba s-a integrat imediat în sistemul celor de la Lions, acumulând medii de 14.5 puncte, 4.2 recuperări și 2.3 pase decisive. În plus, americanul cu origini nigeriene a totalizat 19 puncte în jocul adjudecat cu Turk Telekom.

Ce a spus antrenorul Mihai Silvășan înaintea meciului:

„Nu știu dacă sunt foarte multe de spus despre acest meci, evident că toată lumea îl așteaptă. E un meci în sferturile de finală și suntem extrem de motivați.

Vom juca această partidă cu sala plină, acest lucru fiind formidabil pentru clubul nostru și pentru baschetul românesc. Focusul nostru ca echipă trebuie să fie doar la ceea ce avem de făcut pe teren.

Nu trebuie să visăm sau să fim prea respectuoși cu adversarii. Noi trebuie să ne concentrăm la planul nostru și să oprim punctele lor forte, cum ar fi atacul.

Ne vom lupta să ne dăm șansa de a câștiga. Acesta e obiectivul nostru! Din punct de vedere al lotului, toată lumea e aptă. Pat a revenit, s-a antrenat normal. S-a antrenat inclusiv în Statele Unite și nu este ieșit din formă.

Așteptăm ora meciului pentru a juca și a putea arăta un baschet de calitate. I-am urmărit pe London Lions în mai multe jocuri, iar referitor optimile cu Turk Telekom, consider că turcii nu au avut intensitatea potrivită. Nu au putut să le facă față fizic celor din Londra.

Lions sunt foarte puternici, atletici, însă cred că avem armele necesare pentru a face față acestui tip de joc. Principalul nostru atuu ar trebui să fie apărarea. Nu putem să îi lăsăm în zona lor de confort, deoarece pot înscrie puncte ușoare pe tranziție.

Nu putem să le lăsăm aruncări deschise, așa că apărarea va fi cheia jocului. Nu am avut timp să mă gândesc ce înseamnă pentru mine personal această performanță.

Mai important este să ne raportăm la echipă. Voi avea timp la vară să mă gândesc. Până atunci, toată motivația mea stă în simplul fapt de a ajuta echipa să performeze cât mai bine.

Este o premieră, dar eu am trăit numeroase premiere în cariera mea. O iau ca atare și nu vreau să mă relaxez sau să mă consider mai bun decât sunt.

Ceea ce s-a realizat aici este meritul tuturor, nu doar al meu. Ca să ai succes la nivel internațional trebuie să formezi o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

Mă refer atât la cei care joacă pe teren, cât și la cei din afara lui și nu se văd. Nu vreau eu să fiu mai bun decât trebuie. Este meritul clubului că ne aflăm aici!”, a declarat „Silvă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *