O familie care și-a pierdut un membru de familie a fost de acord cu donarea de organe, care dus la salvarea a trei vieți, din care doi pacienți au fost salvați de medicii clujeni de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj.
„#DA pentru VIAŢĂ! O decizie care schimbă destine şi astfel 3 români primesc o nouă şansă la viaţă prin transplant! Joi, 16 februarie, la Spitalul Judetean de Urgenta “Dr Constantin Opris” Baia -Mare s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare organe prin bunăvoinţa unei familii care a fost de acord cu donarea de organe.
Se întâmplă, câteodată, ca providența să ne arunce la o răscruce de drumuri, acolo unde deciziile noastre pot să facă diferența dintre viață și moarte.
Mulţumim din suflet şi cu profund respect familiei donatrului, care şi-a găsit puterea de a face gestul altruist pentru donarea de organe şi a acorda altor oameni necunoscuţi o şansă la viaţă. Durerea acestei familii s-a transformat într-o minune pentru alţi pacienţi, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor în suferinţă”, a transmis Agenția Națională de Transplant.
Rinichii au salvat doi pacienți din Cluj
Doi dintre cei trei pacienți au primit rinichii prelevați de medicii de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj:
„Rinichii au fost prelevaţi de echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de Dr. Andrei Tomuţă. Astfel, 2 pacienţi aflaţi în suferinţă de mai mulţi ani au primit şansa la o viaţă mai bună în urma intervenţiilor de transplant renal, realizate de echipele de transplant ale #ICUTR Cluj, conduse de Dr. Silviu Moga şi Dr. Dan Enache.
Mulţumim echipei de coordonare de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare – Dr. Andrei Mureşan, Dr. Adriana Stoicovici, As. Adela Mirela Botos, prima verigă în lungul lanţ de la suferinţă la speranţă, care a avut dificila şi emoționanta misiune de a fi alături de rudele îndurerate. De asemenea, apreciem implicarea conducerii acestei unităţi sanitare în susţinerea şi dezvoltarea Programului Naţional de Transplant.
Este cea de-a 3-a intervenţie de prelevare organe realizată anul acesta la Baia Mare„, a mai transmis Agenția Națională de Transplant.