Sâmbăta trecută la Grand Hotel Italia, locația de cinci stele a Clujului, a avut loc Balul Vânătorilor. Totul a fost organizat la cel mai mic detaliu de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS), condusă de aproape octogenarul Marius Hossu, și Asociația Privată de Vânătoare ”Pisica Sălbatică”. Meniu REGAL la balul vânătorilor clujeni.

Cei care au participat la bal chiar s-au întrebat de ce a fost nevoie de un asemenea lux culinar, în condițiile în care vânătoarea este doar sport și pasiune.
Unul dintre participanții la bal ne-a trimis și meniul, prezent pe fiecare masă. Prețul unui bilet a fost de 350 de lei, dar este clar că doar meniul a costat mult mai mult, fără să mai punem la socoteală prezența marilor artiști Traian Ilea, Aurel Tămaș sau cunoscuta Mihaela Grindean.
Meniul îl puteți lectura mai jos pentru a nu exista discuții inutile că inventăm.
Meniu REGAL cu 9 feluri de coctail-uri
De pe farfuriile vânătorilor nu au lipsit ”tartinele cu somon” sau ”creveții tempura cu sos sweet chilli”.
Apoi a mai fost vorba despre ”floare de pastramă de vită cu mouse de ardei, floare de mușchi file cu hrean, corăbioare de ardei cu vinete sau ruladă de cașcaval cu fructe confiate”.
După un pic de pauză și dans, totul acompaniat de Relu Tămas dar și alte nume grele, vânătorii au trecut la preparatul cald, cu specific, ”tochitură de carne de căprioară și orez sălbatic”.
La felul prinicipal a fost servit, din nou, un meniu regăsit doar pe masa marilor regi, tot cu specific, și anume ”friptură de mistreț, cartofi la cuptor, legume sote și salată de murături”.
La desert a fost vorba despre ”fructul pasiunii”, asezonat pe un tort imens de ciocolată.
La capitolul băuturi, organizatorii nu s-au zgârcit. Vinul, berea, coniacul scump și whisky-ul de calitate nu au lipsit. Pretențioșii au putut alege între Jack Daniels și Johnnie Walker Red Label. Pentru cei care au vrut mai ”tare”, au putut trece direct pe Vodka Absolut sau la shots-uri de Blue Kamikaze sau Tequila.
Vânătorii care au dorit să păstreze o anumită decență s-au putut delecta cu un coniac de la Jidvei, vechi de 30 de ani.
Mai trebuie spunem că amatorii au putut alege între nouă feluri de cocktail-uri alcoolice, și patru nealcoolice.
Vom reveni în curând cu o altă bombă legată de acest bal, care a stârnit nemulțumirea maximă a unor vânători.
Lasă un răspuns