Connect with us

Hi, what are you looking for?

CALEIDOSCOP

Mesaj important pentru proprietarii de terenuri. Aveți timp 15 zile de la primirea unui avertisment să le curățați de ambrozie

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a legii privind combaterea buruienii ambrozia, stabilind, între altele, ca proprietarii sau deţinătorii de terenuri să efectueze, până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment, lucrări de combatere a acestei plante.

Proiectul de lege modifică şi completează art.1 din Legea nr.62/2018.

Actul normativ urmăreşte ajustarea termenelor în care proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia efectuării lucrărilor de întreţinere a terenurilor, raportat la perioadele de răsărire şi înflorire a buruienii ambrozia.

În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia”, prevede proiectul, potrivit Agerpres.

De asemenea, proiectul instituie posibilitatea de realizare a respectivelor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea şi pe cheltuiala persoanelor în sarcina cărora este stabilită această obligaţie.

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală subzistă.

Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale, mai prevede actul normativ.

Totodată, în situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa.

În toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Urmărește-ne

Articole asemănătoare

EVENIMENTE

Un motociclist care a fost amendat de un agent de poliție din cadrul Biroului Poliției Rutiere Cluj, a câștigat procesul și a reușit să...

EVENIMENTE

În noaptea de marți spre miercuri, 22/23 august, restaurantul de fițe DaPino de pe strada Universității din Cluj-Napoca a găzduit o petrecere de majorat...

CALEIDOSCOP

Poliția Română a lansat un avertisment românilor privind așa zisele promisini de „câștiguri rapide și garantate” sau „investiții sigure”, după ce în ultima perioadă,...